Bãse se întâlnește cu Obama peste O LUNÃ

26.05.2014

Presa de la Sofia susține că președintele Traian Băsescu și președintele SUA, Barack Obama ar urma să se întâlnească în luna iunie, la o reuniune în Polonia.

basescu obama

În contextul internațional actual, se pare că Traian Băsescu va avea o întrevedere cu Barack Obama chiar în Polonia, acolo unde presedintele SUA va efectua o vizita în cadrul unui turneu european.

Vizita lui Obama în Polonia, țară ieșită din orbita Moscovei pentru a se integra în NATO după căderea Cortinei de Fier, survine în contextul in care Washingtonul încearcă să-și reasigure aliatii in plina criza ucraineană.

 

La aceste evenimente au primit invitații liderii Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României, Bulgariei, Sloveniei și Croației.(sursa:Libertatea.ro)

 

 

Traian Bãsescu: "Orice prezențã a trupelor Rusiei pe teritoriul Ucrainei este o agresiune" 

12.03.2014

Poziția lui Traian Băsescu față de criza din Ucraina e clară și șeful statului le-a amintit vecinilor de la nord de sprijinul necondiționat al României. "România susține fără rezerve independența, integritatea și suveranitatea Ucrainei și recunoaște noile autorități drept legitime", a spus astăzi Băsescu.

traian basescu declaratie 

Traian Băsescu a susținut astăzi o conferință de presă. "România susține fără rezerve independența, integritatea și suveranitatea Ucrainei și recunoaște noile autorități drept legitime. Orice prezență a trupelor Rusiei pe teritoriul Ucrainei este o agresiune, fără acordul Ucrainei", a spus acesta.

Băsescu a continuat: "România se va alătura demersurilor euro-atlantice în vederea restabilirii ordinii de drept. Consiliul European a adoptat o abordare etapizată a sancțiunilor față de Rusia".

Președintele României a încheiat: "Pentru România nu există riscul unui conflict cu Federația Rusă, cel puțin nu în conjuctura actuală. Suntem stat suveran, aparținem UE, NATO, nu vă gândiți că vom împărți arme populației".(sursa:Libertatea.ro)

 

 

8 lucruri pe care Traian Bãsescu nu le-a spus niciodatã, dar ar fi trebuit 

20.03.2012

Traian Băsescu a fost invitat aseară la televizor, în emisiunea purtătorului său de veste preferat. Ca de obicei într-o duminică seară, s-au spus lucruri. Iată însă și cîteva lucruri care nu s-au spus, deși ar fi trebuit:

traian basescu1. Traian Băsescu a declarat că nu a dormit o noapte întreagă după ce a anunțat tăierea salariilor. Asta nu înseamnă neapărat că a fost și treaz ...

2. După ce Traian Băsescu a declarat că nu a dormit o noapte întreagă din cauza gîndului că a tăiat salariilor, oamenii cred că în acea noapte se pot întîmpla minuni. Astfel, majoritate românilor au denumit-o “Noaptea Paharelor Lungi”, sau noaptea “Sfîntului Beatmatoleu”, și o serbează în fiecare an stînd treji, pe întuneric, cu farfuriile goale.

3. Traian Băsescu e atît de sensibil și grijuliu încît, o dată, în tinerețe, nu a putut dormi o noapte întreagă mistuit de gîndul că și-a tăiat o unghie. De asemenea, pînă în ziua de azi, e convins că unghiile sale nu-l vor uita niciodată pentru ceea ce le-a făcut.

4. Traian Băsescu spune că a avut de ales pentru postul de premier între doi candidați: Victor Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu. Ceea ce oamenii nu știu este că a existat și un al treilea candidat însă din păcate acesta este și președintele țării, deci lucrurile ar fi bătut la ochi.

5. Cu puțin înainte să-i propună lui Victor Ponta postul de premier, Traian Băsescu îi oferise job-ul lui Mickey Mouse. Din păcate Mickey Mouse a fost nevoit să refuze, pentru că pînă și șobolanii au principiile lor.

6. Traian Băsescu a declarat că vrea reîntregirea salariilor. Iar dacă salariile nu vor să se reîntregească, sigur or să-și schimbe părerea după stenogramele și dosarele care vor apărea în presă.

7. Traian Băsescu a declarat că nu e deloc răzbunător. Toate acțiunile sale bănuite a fi gesturi de răzbunare sînt de fapt atacuri neprovocate.

8. Traian Băsescu a declarat că toate zvonurile despre faptul că după consultări își căuta sticla de whisky pe jos sînt încercări de discreditare inițiate de Victor Ponta. În realitate, un președinte adevărat nu are nevoie de o sticlă de whisky, ci de mai multe, și nu trebuie niciodată să le caute pe jos, pentru că stau pe masă.(sursa:catavencii)

Bãsescu, asteptat în fata instantei

21.02.2012

Curtea de Apel București judecă astăzi recursul formulat de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) și pe cel al președintelui Traian Băsescu împotriva sancțiunii primite de acesta, în octombrie 2011, din partea Consiliului Național pentru Combatarea Discriminării (CNCD).

traian basescuSancțiunea a venit ca urmare a plângerii formulate de FACIAS, care sesiza caracterul discriminatoriu al declarațiilor făcute de Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni TV.

Invitat la emisiunea "Ultimul Cuvant" de la B1 TV, difuzată în data de 22 septembrie 2011, presedintele Romaniei a afirmat:

"80% din români sunt convins ca vor sa îsi aleaga seful de stat. Bun, rău, dar știu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viață și mai lasă și moștenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilități, ce te faci? Ramâi cu el șef de stat?"

În conditiile in care Constitutia Romaniei prevede in art. 16 (1) ca “cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari” CNCD a calificat abuziva si flagrant discriminatorie afirmatia Presedintelui Romaniei care anuleaza astfel principiile egalitatii de sanse si egalitatii in fata legii a tuturor cetatenilor, indiferent de dizabilitatile acestora.

Președintele Băsescu a atacat hotararea CNCD, iar FACIAS a formulat, la rândul său, recurs pe considerentul că sancțiunea este prea blândă, mai ales că președintele nu era la prima afirmație de acest gen.

În 2008, Traian Băsescu a fost atenționat de judecatorii instanței supreme atunci când șeful statului s-a referit la o jurnalistă numind-o "țigancă împuțită".(sursa:jurnalul)

Traian Bãsescu: «Nu sunt bani de majorãri salariale. Fiecare român are o datorie de 4.570 de euro»

01.02.2012

Președintele României, Traian Băsescu, a făcut astăzi la Palatul Cotroceni declarații de presă despre evoluția economică a țării în următoarea perioadă, în raport cu starea celorlați membri ai Uniunii Europene.

traian basescuTraian Băsescu s-a referit și la poziția României față de pactul adoptat de majoritatea statelor Uniunii Europene, privind stabilirea unor reguli pentru consolidarea financiară în condițiile crizei.

Vă oferim în continuare principalele declarații ale președintelui:

Iluzia traiului pe datorie s-a spulberat nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană

Politicienii trebuie să pună armele jos și să vadă ce opțiuni au pentru România. În mod egal, și Puterea, și Opoziția, trebuie să fie responsabile de decizia pe care o luăm. Ratificăm sau nu tratatul, cum și cât de repede.

La Bruxelles nu s-a semnat nimic. A fost o negociere între liderii politici în încercarea de a menține principalul obiectiv al măsurilor ce trebuiesc luate.

Acest Consiliu este decisiv pentru ce se va întâmpla în Uniunea Europeană în următorii ani, pentru că arată voința liderilor politici de a redresa situația economică a Uniunii Europene, pentru că ajunsese la stadiul la care întârzierile nu mai puteau continua.

România este într-un avans de circa doi ani. Ne putem încadra rapid în toți parametrii pe care noul tratat îi implică.

Declarația este un angajament al liderilor politici din UE petru consolidarea măsurilor de creștere a numărului locurilor de muncă. Documentul are trei priorități: stimularea angajării pe piața muncii, cu accente pentru tineri; consolidarea pieței interne (se vizează obținerea unui acord privind simplificarea normelor în materie de achiziții publice); stimularea finanțării economiei, mai ales a întreprinderilor mici și mijlocii.

Tratatul intră în vigoare la 1 ianuarie 2013 dacă între timp 12 state din zona euro nu ratifică tratatul. Dacă 12 state ratifică tratatul înainte de 1 ianuarie, și eu cred că se va întâmpla acest lucru, tratatul intră în vigoare. Mă aștept ca aces lucru să se întâmple în toamnă.

Tratatul introduce un arbitru necruțător. Sancțiunile sunt de 0,1% din PIB. Pentru România o simplă demagogie a politicenilor costă 130 de milioane de euro. Când politicianul anunță că dă ceva și mărește deficitul trebuie să știe că odată cu anunțul trebuie să se pregătească și pentru o amendă de 130 de milioane de euro.

România are cea mai mică datorie pe cap de locuitor. 97,9 miliarde datoria României, din care 22 miliarde datoriile publică, restul datorie privată, adică datoriile firmelor.

Cu cât vom crea mai multe locuri de muncă, cu atat deficitul structural se reduce. Cu atât ne putem achita datoriile sa ne micsoram datoriile pe cap de locuitor.

Dacă nu se produce o prăbușire a unei bănci, statul nu are nicio treabă cu datoria privată. Sistemul bancar românesc este solid. Putem considera că avem de plătit doar 22 de miliarde, dar în calculele europene se consideră toată datoria. Românii au fiecare 4.570 de euro datorie.

Nu spun că celor din clasa politică nu li s-au tăiat și lor salariile. Dar nu sunt convingători atunci când vorbesc de nevoia de a face ceva pentru populație. Au o obligație să arate că își reduc și ei din cheltuieli.(sursa:libertatea)

Traian Bãsescu: "Nu iau în considerare varianta demisiei decât dacã va fi evident cã aceasta este solutia"

26.01.2012

Președintele Traian Băsescu a declarat aseară la Cotroceni că nu are "nimic de schimbat" în comportamentul pe care l-a avut în cele două mandate, arătând că nimeni nu trebuie să mizeze pe lașitatea sa în a spune ceea ce este de spus.

"Deci, nu am nimic în a schimba în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până acum, excepând, cu siguranță, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrările pe post în dispută cu Raed Arafat", a afirmat Băsescu. Întrebat punctual dacă s-a gândit să-și dea demisia, șeful statului a răspuns că președinții nu pot demisiona în perioade de criză. "Obiectivul major al unui președinte este să îți asumi criza și să treci țara, să treci poporul prin criză. Deci, nu iau în conside­rare o asemenea soluție decât dacă va fi evident că aceasta este soluția", a declarat Băsescu, fără alte detalii. El a luat însă în calcul convocarea "când va fi momentul" a unui referendum pentru a "testa" susținerea de care se mai bucură în rândul populației.

În afară de asumarea gafei Arafat, Băsescu a admis și "eșecul" în pre­zentarea proiectului noii legi a sănătății. "Am înregistrat un eșec în prezentarea publică a proiectului la care s-a muncit foarte mult și în cre­dibilitatea acestui proiect. Mi se datorează în cea mai mare parte acest eșec", a afirmat Băsescu. Nu a fost însă de acord cu eticheta de dictator deoarece "un dictator pe care îl înjuri de dimineață până seara nu este chiar dictator". "Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua să susțin fără rezerve toate instituțiile statului care luptă împotriva corupției, fie că vorbim de Poliție, de Parchet sau Justiție", a spus Băsescu că se va manifesta atunci când va considera că s-au făcut erori. "Ceea ce nu înseamnă neapărat că voi fi un om care să nu observe și să nu se manifeste atunci când voi crede că s-au produs erori", a spus Băsescu.

Și ca să facă dovada că nu e chiar un dictator, Băsescu a spus că stabilirea datelor alegerilor este competența partidelor politice. "Ce și când, ce date stabilesc pentru alegeri este treaba lor", a spus el. Șeful statului nu a fost de acord nici cu eticheta de li­de­rul de facto al PDL sau de con­du­că­­tor al Guvernului. El a anunțat că nu are de gând să se retragă în contemplație într-un moment când țara trece prin criză. "Acei care îmi re­co­mandă să mă duc pe Muntele Găina să contemplez ce se întâmplă și, din când în când, să mediez, se în­șea­lă", a spus șeful statului. El a mai spus că "știe ce este de făcut". "În ceea ce mă pri­vește, sunt de meserie co­mandant de navă și nu am ratat ni­ciodată destinația. Nu o să o ratez nici acum cu România", a încheiat Băsescu.(sursa:ro.news.yahoo)

Bãsescu:"2012 va fi tot un an de crizã!"

22.12.2011

Cu toate că ne așteaptă încă un an de criză economică după cum a declarat chiar președintele țării, Traian Băsescu, România are resurse pentru a obține o ușoară creștere economică în 2012.

Traian Băsescu îi sfătuiește pe români să nu fie pesimiști din pricina crizei care ne paște și în anul ce vine."Aștept solidaritate de la români. Anul 2012 va fi tot un an de criză. Nu avem de ce să fim pesimiști. Oricât de mare ar fi recesiunea, avem resurse să obținem o ușoară creștere economică. Ne atingem obiectivul de creștere 2%", a spus președintele într-o emisiune a postului naținonal de televiziune. Băsescu susține că România stă mai bine din punct al datoriilor și deficitelor decât multe țări din zona euro care ne dau lecții, potrivit mediafax.(sursa:libertatea)

Bãsescu: ”România trebuie sã împrumute 16 miliarde în 2012”

12.12.2011

După sosirea de la Bruxelles, unde a participat vineri la summitul în care România a decis să se alăture țărilor ce vor intra sub monitorizarea strictă a Comisiei Europene, Traian Băsescu a ținut duminică o conferiță de presă duminică. În timpul întâlnirii cu jurnaliștii, șeful statului a explicat că România trebuie să se împrumute cu 16 miliarde de euro în 2012.

traian basescuÎn cadrul conferinței de presă susținută duminică, prețedintele statului a precizat că țara noastră trebuie să împrumute suma de 16 miliarde de euro în 2012, adică 13,5 miliarde de euro pentru ”rostogolirea” datoriilor anterioare și 2,5 miliarde pentru finanțarea deficitului de 1,9 din PIB, informează antena3.ro.

„Intenția este să împrumutăm cât mai puțin. Trebuie să împrumutăm 13,5 miliarde de euro pentru a rostogoli datoriile anterioare.

Deficitul de 1,9% mai înseamnă încă 2,5 miliarde, ceea ce înseamnă că România trebuie să împrumute - de pe piețe - internă și externă - 16 miliarde de euro anul viitor", a explicat Băsescu.(sursa:libertatea)

Traian Băsescu a câştigat procesul împotriva lui Dinu Patriciu

19.10.2011

Președintele României, Traian Băsescu, a câștigat procesul împotriva omului de afaceri Dinu Patriciu, în dosarul legat de filmul în care șeful statului părea că lovește un copil.

Potrivit site-ului realitatea.net, Băsescu anunțase pe 28 noiembrie 2009 că îl va acționa în instanță pe Dinu Patriciu, pentru "minciună și trucarea unor filmări", după publicarea respectivului filmuleț.

Iată controversatul material video în care Băsescu pare că lovește un copil, la un miting electoral în 2004

 

Băsescu a cerut despăgubiri de 1 leu din partea lui Patriciu și, de asemenea, omul de afaceri va obligat să publice, pe cheltuiala sa, în trei ziare, decizia instanței.

Reacția lui Băsescu, din 2009, după publicarea filmului a rămas în istorie, grație replicii memorabile a șefului statului: "Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!".

 

(sursa:libertatea)

Băse recunoaşte: Udrea e preferata lui!

01.07.2011

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, la emisiunea “Nașul”, difuzată de postul 10 TV, că Elena Udrea, Anca Boagiu, Cătălin Predoiu și Daniel Funeriu sunt miniștrii săi preferați.

elena udreaÎntrebat de realizatorul Radu Moraru care este ministrul său preferat din Cabinetul Boc, șeful statului Traian Băsescu a răspuns râzând: “Dacă aș spune că nu e Elena Udrea, nu m-ați crede, așa că încep cu Elena Udrea”.

Președintele și-a continuat apoi lista demnitarilor preferați: “Îmi place Anca Boagiu, că a pus piciorul în prag la Ministerul Transporturilor, reușind să miște lucrurile. Îmi place ministrul justiției (Cătălin Predoiu) e un om cu mult calm, care a reușit, în tot viesparul ăsta din Justiție, să găsească niște soluții. De asemenea, foarte mult îmi place și ministrul educației (Daniel Funeriu-n.r.), care a ținut foarte mult de lege. El a fost în Comisia prezidențială de elaborare a Raportului pe Educație, a lucrat la Președinție, la proiectul Legii educației, și, pe urmă, când a ajuns în Guvern, a susținut cu onestitate formidabilă proiectul și acum implementează legea, ceea ce este mare lucru”.

Băsescu a ținut să precizeze că i-a plăcut și de fostul ministru al muncii, Ioan Botiș, care a înțeles bine complexitatea problemelor din domeniul pe care îl gestiona, însă a fost dezamăgit de modul în care a fost nevoit să plece din guvern. Despre Sebastian Lăzăroiu, Băsescu s-a arătat convins că se va ocupa de legile care mai trebuie implementate în domeniu.

Nu regretă afirmațiile făcute despre regele Mihai I

Traian Băsescu a declarat la postul 10 TV că nu retractează nici una din afirmațiile făcute despre fostul suveran al României, pe care l-a catalogat ca fiind “slugă a rușilor” și “trădător al intereselor naționale”. “Am dreptul la o opinie și am spus-o. Un șef de stat, un comandant de navă nu-și abandonează națiunea sau echipajul. Poate sunt deformat profesional”, a adăugat Băsescu.

Deși Regele Mihai I nu a dorit să comenteze afirmațiile lui Băsescu, acesta a fost criticat, în schimb, de oficialii ruși, deranjați de faptul că președintele român a recunoscut că ar fi dat, la fel ca mareșalul Ion Antonescu, în iunie 1941, ordinul “Români, treceți Prutul!”. Purtătorul de cuvând al ministerului rus de Externe, Alexandr Lukașevici, a afirmat că poziția lui Băsescu este “o sfidare nerușinată” la adresa țării sale.

S-a supărat pe UDMR

Băsescu a atacat UDMR pentru că a refuzat reorganizarea administrativ-teritorială a României. “Șantajul lor cum că vom crea instabilitate politică și că aruncăm România în aer poate avea limite. Eu am luat în piept lovitura deciziilor liderilor UDMR, am timp să reflectez toată vara. Nu este corect ca majoritatea cetățenilor să sufere din cauza unei minorități”, a încheiat Băsescu.(sursa:libertatea)

Băsescu ar renunţa la preşedinţie în 2012 dacă va fi revizuită Constituţia

30.06.2011

Președintele Traian Băsescu a afirmat că ar renunța la funcția sa în noiembrie anul viitor, condiționând revizuirea Constituțuiei astfel încât alegerile prezidențiale să se suprapună cu cele parlamentare.

traian basescu"Abia acum am un an și jumătate de mandat. Eu sunt la începutul celui de-al doilea mandat, Guvernul e la sfârșit de mandate.

Una e abordarea mea, alta e abordarea Guvernului, care trebuie însă să spună stai că tot întorc țara pe dos cu noi măsuri și noi soluții și eu nu apuc să culeg roadele! Lasă-mă domnule președinte", a declarat Traian Băsescu miercuri seară.

În plus, șeful statului a afirmat că dacă va fi revizuită Constituția în acest sens, el este pregătit să renunțe la o bună parte a mandatului său actual: "Să fie alegerile în noiembrie 2012.

Renunț și la mai mult de un an, numai să se revizuiască Constituția și să se suprapună mandatele".(sursa:libertatea)

Băse: "Am învăţat să nu mai am încredere în politicieni"

10.05.2011

La fiecare apariție a sa televizată, Traian Băsescu nu încetează să uimească audiența prin declarațiile sale. Prezent ieri seară în cadrul unei "Ediții Speciale" la TVR, președintele României a afirmat că a învățat să nu mai aibă încredere în politicieni.

Traian Băsescu a vorbit despre ceea ce se întâmplă cu bugetul României: "Eu mă uit foarte atent, deși nu e treba mea, la ce se întâmplă cu bugetul. Am învățat să nu mai cred în politicieni. Premierul vorbește exprimând poziția unei coaliții", a declarat șeful statului.

Referitor la criza economică, Băsescu a punctat: "Românilor trebuie să li se spună cinstit unde suntem. Creșterea economică nu se va simți în buzunare anul acesta. Probabil la mijlocul lui 2012 va începe să se simtă creșterea economică în puterea de cumpărare. Cred că nu mai suntem în riscul de derapaj economic. România a fost stabilizată macroeconomic. Acest lucru ne face să fim pregătiți dacă va izbucni din nou criza".

În ceea ce privește scutul rachetă, Traian Băsescu a spus: "Nu s-a vorbit de nicio caracteristică reală a scutului. Datele unui astfel de echipament nu se fac publice. Ce se știe precis este că vor fi rachete care vor distruge alte rachete. Obiectivul SUA este ca acest element de scut care se amplasează în România să fie integrat cândva în scutul NATO. Modelul de rachetă care se va amplasa în România este acum în laboratoare. Testarea primelor rachete se va face în toamna acestui an, deci nu se poate vorbi despre caracteristici. Scutul trebuie să protejeze România și nu numai. Regiunea va fi protejată de la Deveselu".(sursa:libertatea)

Preşedintele Traian Băsescu se duce la Iaşi şi la Focşani de Ziua Unirii

24.01.2011

Traian Băsescu, președintele României, este așteptat, luni, la Iași și la Focșani la manifestările organizate la împlinirea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române și la care și-au anunțat participarea și liderii PSD și PNL Victor Ponta și Crin Antonescu și mai mulți miniștri, între care Elena Udrea.

Primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, a declarat că Administrația Prezidențială a confirmat prezența șefului statului la festivitățile de la Iași, acesta urmând să ajungă în oraș în cursul dimineții de luni. La manifestările de la Iași vor fi prezenți liderii celor două partide, Victor Ponta și Crin Antonescu, dar și președintele Senatului, Mircea Geoană. De asemenea, liderii ieșeni ai PDL au anunțat că la festivități vor asista și ministrul Dezvoltării Regionale Elena Udrea, ministrul de Externe Teodor Baconschi și ministrul Economiei Ion Ariton.

Manifestările care vor fi organizate luni la Iași vor începe la ora 10.00 în Piața Unirii , în program figurând discursuri ale oficialităților, un ceremonial religios, depuneri de coroane la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, defilarea gărzii de onoare, precum și hora Unirii. După terminarea manifestărilor din Piața Unirii, oficialitățile se vor deplasa la Biserica Trei Ierarhi, unde vor depune coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Primăria și Garnizoana Iași vor oferi aproximativ 5.000 de porții de fasole cu cârnați participanților la manifestările din oraș, acțiunea urmând să aibă loc în centrul municipiului. În oraș vor fi împărțite 5.000 de stegulețe tricolore și 2.500 de cocarde.

Primăria Iași a alocat aproximativ 500.000 lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Unirii Principatelor.

La Focșani, manifestările sunt programate să înceapă la ora 11.00, însă șeful statului este așteptat să ajungă în jurul orei 15.30. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, susține că șeful statului a confirmat prezența la manifestările de la Focșani. Oprișan a mai spus că la manifestări va participa și președintele PSD, Victor Ponta, care va fi însoțit de Ecaterina Andronescu, Ilie Sîrbu, Dan Nica și Dan Șova, notează Mediafax. (sursa:libertatea)

Traian Băsescu: ”Cetăţenii romi sunt o minoritate şi trebuie să ne-o asumăm”

15.12.2010

Romii sunt cetățeni români, sunt o minoritate pe care România trebuie să și-o asume, a declarat marți, în conferință de presă, președintele Traian Băsescu referindu-se la inițiativa legislativă care propune înlocuirea termenului de ”rom” cu cel de ”țigan”, informează Agerpres.

traian basescu”După părerea mea, a schimba legea ar însemna că noi, ca națiune, nu ne asumăm responsabilitatea pentru o minoritate pe care o avem.

Eu nu spun că a fost bine, în '91 sau în '92, când, tot prin lege, li s-a schimbat denumirea minorității, de la 'țigani' la 'romi', dar, a schimba acum, tot prin lege și tot fără să-i întrebăm denumirea din 'rom' în 'țigan' ar fi o probă de lașitate a noastră.

Sunt cetățeni români, sunt o minoritate care trăiește aici și trebuie să ne-o asumăm în mod cinstit. Este responsabilitatea noastră primă, să ne asumăm minoritățile”, a spus șeful statului.

El a precizat că a recomandat reprezentanților alianței de guvernare să nu voteze 'legea', care ar pune 'nu numai sub semnul întrebării moralitatea și asumarea unei minorități, dar ar reprezenta și un semnal de slăbiciune'. (sursa:libertatea)

Băsescu acuză presa că propagă o minciună majoră, respectiv că România e într-o situaţie disperată

23.09.2010

Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri la RRA că mass-media propagă o "minciună majoră", respectiv că România se află într-o situație disperată, ceea ce a dorit să respingă în mesajul rostit marți în Parlament.

traian basescu "Dacă discutăm în timp, noul acord cu FMI trebuie încheiat după ce terminăm actualul acord care se încheie în aprilie 2011, deci nu are nicio relevanță din acest punct de vedere momentul în care eu am venit în Parlament.

Motivul pentru care am decis să merg în Parlament a fost legat și de atmosfera creată, dacă vă uitați, în 80% din mass-media românească se transmite un singur mesaj pentru români: suntem într-o situație disperată, nu avem soluții, politicienii nu știu ce e de făcut, ceea ce este una din minciunile majore pe care mass-media le propagă. Repet, una din minciunile majore pe care mass-media le propagă", a declarat Traian Băsescu la RRA.

El a susținut că este o situație grea, generată în primul rând de criza economică, dar că România are soluții.

"Sigur, are și de recuperat erori de guvernare din anii anteriori, are de corectat erori, dar o facem și mergem înainte. Mergem înainte știind unde mergem", a mai spus Băsescu.

De asemenea, el a ținut să precizeze că momentul ales pentru a se adresa Parlamentui nu are nicio legătură cu ideea că România va încheia un nou acord cu FMI.

"Nu am ales momentul spre a-l dedica ideii că vom avea un acord cu Fondul ci, dacă veți analiza discursul meu în partea a doua, el prezintă soluțiile pe care le are România și care sunt reale și finanțate, iar mesajul de fond a fost unul îndreptat către optimsim legat de faptul că avem soluții pentru a gestiona situația de criză", a conchis șeful statului. (sursa:mediafax)

Traian Băsescu: "Maximul crizei a fost depăşit!"

09.09.2010

Președintele Traian Băsescu a declarat, aseară, că "maximul crizei a fost depășit".

traian basescuȘeful statului a menționat în cadrul unei emisiuni de la TVR că el nu a mai făcut aprecieri pe această temă, dar acum poate spune acest lucru. Cu toate că, bineînțeles, există și alte opinii în acest sens, șeful statului a spus: "Eu nu am făcut aprecieri până acum, acum vă spun că a fost depășit maximul crizei". (sursa:cancan)

Băsescu va lua cu 1.920 de lei mai mult la salariu

26.08.2010

Ministerul Muncii a publicat ieri proiectul noii legi unice de salarizare a bugetarilor, schimband raportul dintre salariul minim și cel maxim de la 1 la 12 la 1 la 15.

traian basescuCel mai bine plătit bugetar al țării va fi președintele Traian Băsescu, care ar urma să primească 15 salarii minime, în loc de 12, cât se stipula în ultima variantă a legii anunțate anul trecut. Ministerul Muncii a luat în calcul pentru anul viitor un salariu minim de 640 de lei brut, ceea ce ar însemna că președintele va avea o indemnizație brută de 9.600 de lei, cu 1.920 de lei mai mult decât dacă ar fi primit doar 12 salarii minime.

Venituri mai mari, cu câteva mii de lei, vor avea și membrii guvernului, parlamentarii, prefecții sau secretarii de stat. (sursa:libertatea)

Băsescu a serbat ziua soţiei la Neptun

17.08.2010

Nu e vară în care Maria și Traian Băsescu să nu se distreze pe Litoral.Președintele Traian Băsescu a făcut duminică o petrecere mare, serbând, astfel, și onomastica soției sale, Maria, dar și Ziua Marinei. Petrecerea s-a ținut, ca de obicei, la vila de protocol de la Neptun.

maria si traianPrimul om în stat a serbat, duminică, la vila prezidențială din Neptun, două evenimente importante. Onomastica soției, Maria, dar și Ziua Marinei, împreună cu aproape 100 de invitați, cei mai mulți dintre ei foști colegi ai lui Băsescu de la Institutul de Marină.

Potrivit ziarului constănțean Replica, “marele” absent al petrecerii a fost fratele președintelui, Mircea Băsescu.(sursa:libertatea)

Băsescu: "Patriciu n-a plătit datoriile la stat dar dă lecţii"

05.08.2010

Președintele Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la televiziunea publică, că "magnații",deși au datorii la stat, sunt "cei mai împotriva taxelor și dau lecții".

"Cei mai împotriva taxelor îl vedem de domnul Nicolae, îl vedem pe domnul Patriciu, care încă n-a dat banii înapoi, cei 600 de milioane, ci i-a transferat la Kaz Munai (...) A încercat Kaz Munai să-și facă o mărire de capital să nu... Domnul Patriciu n-a întrebat pe nimeni când a făcut vânzarea, nici măcar pe prietenul Tăriceanu: "Măi, vând cu tot cu datorie la kazahi", în schimb ne dă lecții tot timpul de ce avem de făcut. Vine Temeșan, l-ați văzut pe toate televizoarele. Ăsta a distrus Bancorexul și acum dă lecții ce să facă băncile. Vine televiziunea lui Vântu și ne dă lecții și ea. Pentru ăsta că așa a hotărât Justiția plătește FPS-ul 100 de milioane și CEC-ul 300 de milioane de euro fiecare, iar el ne dă lecții. S-a depășit măsura în țara asta. Deci cei cu bani au ajuns cu tupeul dincolo de limite care pot fi acceptate", a spus șeful statului miercuri seară la TVR, citat de Mediafax.

Pe de altă parte, Băsescu a ținut să menționeze că un alt "magnat", care îi creează resentimente puternice: "Am să vă dau un exemplu de om care mi-a produs un resentiment puternic. Un președinte n-are voie să aibă resentimente față de cineva, dar o să vă spun despre unul imediat. (...) Vă spuneam de un domn pe care l-am auzit zilele trecute, de altfel e o pleiadă de domni, mai ales în criză, el se numește Nicolae, un cetățean de pe la Brașov, altfel se pare mare miliardar, că el se mută în Bulgaria. Domne, trebuie să ai un tupeu extraordinar să faci astfel de afirmații, că acolo cota unică e 10% și în România e 16% și el se mută în Bulgaria (...) Păi bine, domnule Nicolae, da' de câți ani primești gaze mai ieftin decât toată populația nu ți-e rușine? Te duci cu gazele alea în Bulgaria? În Bulgaria o să plătești 380 de dolari pe mia de metri cubi", a susținut Traian Băsescu. (sursa:libertatea)

Starea de sănătate a lui Băsescu, o enigmă! Preşedintele a fost consultat la Spitalul Militar Central

04.08.2010

Președintele Traian Băsescu a fost consultat, astăzi,  la Spitalul Militar Central din București, de șeful secției ORL Lucian David. Potrivit  Hotnews., consultația ar fi durat circa 15 minute.

traian basescu

Înainte de sosirea șefului statului, agenții de pază au îndepărtat rudele pacienților aflate în zonă. Purtătorul de cuvânt al șefului statului nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei știri.

Și la sfârșitul lunii februarie președintele Traian Băsescu a fost la Spitalul Militar Central pentru un control medical. Surse medicale au declarat atunci că președintele a fost, în 27 februarie, timp de două ore, la Spitalul Militar Central pentru un control la tiroidă. (sursa:libertatea)

Preşedintele spune că toate veniturile ar trebui impozitate

08.06.2010

Președintele Traian Băsescu a declarat ieri, la Radio România, că toate veniturile ar trebui impozitate.

traian basescu"Mi-am asumat tot oprobiul anunțului cu reducerea pensiilor. Exista și altă variantă: impozitarea pensiilor, cota unică introdusă la pensii. Cred că suntem într-un clișeu. Eu nu spun că pensionarii au venituri suficiente, dar, privind pe statisticile oficiale din 2007, sărăcia la nivelul pensionarilor este de 15,7%, iar în zona celor tineri este de 37%. Cred că a venit timpul să ieșim din clișee și din povești", a declarat Băsescu la Radio România, citat de mediafax.

“Eu nu spun că trebuie tăiată această pensie, dar nu cred că există venit în România care nu trebuie impozitat. Sper ca de la 1 ianuarie Guvernul să nu vină cu o altă măsură de genul mărim TVA cu câteva procente și să nu introducă impozit pe orice venit, inclusiv pe pensii”. (sursa:libertatea)

Basescu are Duster "rosu-foc"

09.04.2010

Presedintele Traian Basescu si-a luat ieri in primire Dacia Duster de o culoare unica, ce nu a mai fost folosita pe linia de montaj de la Uzina Dacia.

traian basescu si jerome olive

Autoturismul achizitionat de familia Basescu a costat 17.220 de euro, cu TVA inclus. Masina are motor diesel 1.5 DCI, 4x4, 110 cai putere, echipat euro 5 si are garantie de 3 ani. Este versiunea de top a modelului, iar presedintele tarii a primit cheia masinii de la directo-rul general al Dacia, Jerome Olive.

Ineditul noului automobil prezidential il reprezinta culoarea, pe care muncitorii de la Dacia o numesc "rosu de foc", un cadou pe care uzina i l-a facut sefului statului, deoarece aceasta culoare nu este folosita pe linia de montaj a Duster. "Asta mi-a fost inspiratia. Stiam culorile pe care le vor scoate si am vrut una care nu era in linia de fabricatie", a explicat Basescu. El a mentionat ca in prima plimbare pe care o va face cu masina o va lua pe sotia sa, intrucat ea a fost cea care a facut plata, in cursul zilei de miercuri. Seful statului a tinut sa sublinieze ca sotia nu i-a facut nicio surpriza platind Dacia Duster. El a aratat ca sotia sa a fost cea care a avut timp pentru a merge sa faca ordinul de plata, contul din care s-a facut plata fiind pe numele amandurora. El a aratat totodata ca noul SUV Dacia Duster va rezista cu siguranta la gropile de pe drumurile din Romania. "Daca Dacia Logan, pe care eu o conduc de aproape doi ani, este in stare perfecta, atunci si Duster-ul va fi intr-o stare perfecta", a spus Traian Basescu.(sursa:cancan)

Băsescu: "Până acum nu s-a făcut reformă în Educaţie, doar o cârpire"

29.03.2010

Președintele Traian Băsescu a declarat la o dezbatere privind legea educației că, în ultimii 20 de ani, nu s-a făcut nicio schimbare în acest domeniu, ci doar o cârpire a sistemului și a propus ca dezbaterile legate de proiectul de lege să fie depolitizate.

traian basescu'Am văzut abordări de genul acelora care susțin că proiectul de lege este un soi de schimbare a schimbării. Dați-mi voie să vă spun că, până acum, nu s-a făcut nicio schimbare în sistemul de educație, ci s-a făcut doar ceea ce putem numi cârpirea sistemului de educație. Facem acest lucru de 20 de ani. Dacă este cineva care se revendică reformator al sistemului de educație, în acești 20 de ani de la Revoluție, vreau să îl invit să privească rezultatele acestei reforme: copii tot mai slab pregătiți, cu tot mi puține șanse de a face față competiției pe piața forței de muncă', a spus președintele.

Președintele a precizat că "nu există obiectiv din agenda UE 2020 care să nu aibă legătură cu calitatea educației" și a mai spus că este în neregulă că au apărut voci care spun că acum nu este momentul unei reforme.

"Cred că exact acesta este momentul în care să facem ce trebuie pentru creșterea performanțelor sistemului de educație, pentru că reforma educației nu este un lucru care să mențină România în situația de criză, ci dimpotrivă. O reformă în sistemul de educație poate ajuta la ieșirea României din criză", a spus șeful statului. (sursa:libertatea)

Băsescu: "Nimeni nu mai poate influenţa politic funcţionarea SRI şi SIE"

24.03.2010

Președintele Traian Băsescu a declarat, la sediul SRI, că are convingerea că nimeni nu mai poate influența politic funcționarea Serviciului Român de Informații, ca și a SIE de altfel, menționând că nu vorbește despre serviciile departamentale, ci doar despre cele coordonate de CSAT.

traian basescuȘeful statului a participat la bilanțul Serviciului Român de Informații, care împlinește 20 de ani de activitate. În declarațiile de presă susținute la sediul SRI, președintele Băsescu a subliniat că neimplicarea politică într-o perioadă de instabilitate politică a fost pentru el semnalul de maturizare a serviciului.

"Faptul că, în toată această perioadă de instabilitate politică, serviciul a rămas neutru, neimplicat politic, neangajat în informații strecurate la presă, neangajat de o parte sau de alta a partenerilor de dispută politică a fost pentru mine semnalul de maturizare a serviciului", a declarat Băsescu, citat de Mediafax.

"Am convingerea că nimeni nu mai poate influența politic funcționarea SRI, ca de altfel și a colegilor de la SIE. Nu spun acest lucru și despre serviciile departamentale, vorbesc de cele două servicii coordonate de CSAT", a subliniat el.

Șeful statului a mai afirmat că SRI este un serviciu care s-a transformat puternic. El a menționat că a fost martorul evoluției Serviciului de când acesta "era minor", avea 15 ani, "până după majorat", la 20 de ani și că o să-l mai observe până când va ajunge la maturitate, la 25 de ani.

Potrivit șefului statului, serviciul a parcurs un proces de modernizare accelerată în ultimii cinci ani, el subliniind meritele fostului director SRI Radu Timofte și ale actualului șef al serviciului George Maior în implementarea procesului de reformă.

"Faptul că SRI s-a transformat relativ rapid într-un serviciu modern și inatacabil din punct de vedere politic se datorează și stabilității", a mai spus Traian Băsescu, menționând existența consensului neschimbării șefilor structurilor teritoriale la instența partidelor. (sursa:jurnalul)

Băsescu a promulgat ratificarea Acordului privind Proiectul Nabucco

19.03.2010

Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Austria, Bulgaria, Ungaria, România și Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009, potrivit unui comunicat al Președinției.

traian basescu"Președintele României, Traian Băsescu, a semnat vineri, 19 martie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România și Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009", scrie în comunicat.

"Suntem singura țară care a rămas consecventă pe Nabucco și avem acordul la ratificare în Parlament și am rămas ultima țară dintre semnatarii acordului care nu a ratificat acest acord. Cred că avem o dificultate politică deja la nivel european. Nu în ultimul rând, garanția pentru Ford. Este legea în Parlament. Ford la Craiova trebuie să înceapă producția sau pregătirea păentru producția unui nou model. Faptul că nu dăm drumul la garanție dă peste cap programul de pregătire pentru intrare în fabricație", a spus Băsescu.

Drept răspuns, președintele Senatului, Mircea Geoană, a afirmat, într-o postare pe blogul personal, că acordul pentru proiectul Nabucco a fost ratificat în urmă cu o săptămână de Senat, Cameră decizională, menționând că face precizarea "pentru corecta informare a șefului statului".

Președintele Traian Băsescu a semnat, la 22 decembrie, decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului între Austria, Bulgaria, Ungaria, România și Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009. (sursa:antena3)

Băse, la «împinge-tava» în Afganistan

05.03.2010

Șeful statului a făcut, ieri, o vizită-surpriză în Afganistan, însoțit de ministrul român apărării, Gabriel Oprea.

Traian Basescu


Traian Băsescu a fost la Qalat, unde sunt cantonați militarii români din Batalionul 33 Curtea de Argeș, unitate pe care a decorat-o cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler.

Băsescu a luat masa la “împinge-tava” alături de soldații români.(sursa:libertatea)

 

Băsescu face o vizită-surpriză în Afganistan

04.03.2010

Președintele Traian Băsescu a ajuns joi în Afganistan, unde efectuează o vizită-surpriză trupelor române aflate în această țară.

Șeful statului a fost întâmpinat, pe aeroportul din Kandahar, de către comandatul trupelor NATO în Afganistan, generalul Stanley McCrystal, și de generalul britanic Nick Carter.

Băsescu este însoțit de ministrul român al apărării, Gabriel Oprea, și de Șeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin. Marți și miercuri, președintele a efectuat o vizită de stat în Kazahstan. (sursa:libertatea)

Băse, control medical la Spitalul Militar

01.03.2010

Conform unor surse medicale, șeful statului a fost internat sâmbătă pentru câteva ore la Spitalul Militar din Capitală, unde a fost supus unor investigații medicale.

maria si traian basescuTraian Băsescu și-a făcut sâmbătă un control medical la Spitalul Militar. Conform unor surse, medicii au vrut să vadă cum a evoluat sănătatea președintelui după operația suferită în 2007, la glanda tiroidă.

Vizita la spital a fost completată și cu o serie de investigații suplimentare “de rutină” la colon și la ficat. În primul său mandat, președintele Trian Băsescu a suferit două intervenții chirurgicale: în mai 2006, la un spital din Viena, a fost operat de hernie de disc, iar în septembrie 2007, la Spitalul Militar, medicii “l-au tăiat” la glanda tiroidă.

Aseară a ieșit la restaurant cu soția

Traian Băsescu a fost aseară la Restaurantul Trattoria il Calcio din zona 1 Mai, cu soția sa, Maria, unde a mâncat și a urmărit prima repriză a meciului de fotbal CFR Cluj - Steaua. La ieșire, șeful statului le-a declarat ziariștilor că este “sănătos tun”. S-au urcat în mașină și au plecat către casă, însoțiți de angajații SPP. Cei doi au fost surprinși de fotoreporterii Libertății, la același restaurant, în urmă cu nouă zile.(sursa:libertatea)

Băse şi-a dus soţia la restaurant

20.02.2010

Fotoreporterii Libertății i-au surprins pe șeful statului, Traian Băsescu, și pe soția sa, Maria, joi seară, în timp ce ieșeau din restaurantul Il Calcio, de pe Bulevardul 1 Mai, din Capitală. Cuplul prezidențial a petrecut aproape trei ore în local, unde a fost servit cu fructe de mare și desert, acompaniate cu apă plată

traian si maria basescu

(sursa:libertatea)

Avionul lui Băsescu, blocat 40 de minute la Strasbourg

12.02.2010

Cursa aeriană cu care președintele Băsescu trebuie să revină în țară de la reuniunea informală a liderilor UE de la Bruxelles a făcut o escală la Strasbourg, pentru a prelua europarlamentari români, înregistrându-se o întârziere de 40 de minute din cauza manevrelor de curățare a pistei.

Zborul de la Strasbourg spre București a fost însă întârziat cu 40 de minute, pentru ca pista să fie curățată de zăpadă și decolarea să se facă în condiții normale. Surse din delegația română au menționat că aeronava va ajunge la București după ora 23.00, scrie Mediafax.

Președintele Traian Băsescu a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema situației economice din statele membre. (sursa:libertatea)

Băse s-a dat cu snowmobilul

31.01.2010

Președintele Traian Băsescu împreună cu soția sa, Maria, s-au dat, sâmbătă, cu snowmobilul la Predeal, județul Brașov.

Cuplul prezidențial a ajuns în stațiune vineri seară, fiind cazat în vila de protocol. Șeful statului obișnuiește să meargă la Predeal, alături de familia sa, în fiecare iarnă.

De altfel, șeful statului și-a petrecut Revelionul, în 2008 și în 2009, la Predeal.

traian basescu

 (sursa:libertatea)

Băse, eşti confuz?

28.01.2010

De ceva vreme, președintele Traian Băsescu tot încurcă lucrurile. Pesemne obosit din cauza campaniei electorale extrem de solicitante, șeful statului are probleme de concentrare când apare în public și face gafe peste gafe. El a reușit în trei zile să se încurce atunci când a venit vorba de cunoștințele de geografie și de istorie.

Mult-așteptata vizită a șefului statului român la Chișinău a debutat, ieri, cu o nouă gafă a lui Traian Băsescu. Acesta a încurcat Cahul, oraș moldovenesc de lângă Prut, cu Kabul, capitala Afganistanului. Președintele român a anunțat, serios, la plecarea spre Moldova, că va vizita noul consulat al României din Kabul, în loc de Cahul, ceea ce ar fi însemnat un ocol de câteva mii de kilometri cu avionul prezidențial, până în Afganistan.

harta

A greșit data Unirii Principatelor

Cu doar trei zile în urmă, duminică, prezent la Focșani pentru sărbătorirea Unirii Mici, între Moldova și Muntenia, președintele Băsescu a făcut altă gafă: a mutat evenimentul cu 100 de ani mai târziu. Poate din cauza gerului, datele din discursul președintelui s-au modificat, iar acesta a vorbit despre unirea de la 24 ianuarie 1959, în loc de anul 1859, când s-au alipit cele două Principate.

A comis-o și la nominalizarea ca premier a lui Liviu Negoiță

Confuziile președintelui Traian Băsescu au început de prin toamna trecută, când a încurcat date din București, deși a fost primar al Capitalei de două ori. În noiembrie anul trecut, când l-a numit pe Liviu Negoiță prim-ministru, Băsescu a încurcat sectoarele bucureștene, spunând că acesta ar fi primar la sectorul 4, în loc de sectorul 3.

A lăcrimat la mormântul lui Vieru

Președintele român Traian Băsescu a lăcrimat, ieri, la Chișinău, la mormântul lui Grigore Vieru, unde s-a întâlnit cu sotia și cu fiul acestuia, care i-au înmânat cărți ale poetului. Președintele a spus că tot ce a scris Vieru i-a rămas în inimă, deoarece “marele poet nu scria cu mâna, ci cu sufletul”. (sursa:libertatea)

«Băsescu e dependent de succes»

10.01.2010

Ochii sunt oglinda sufletului, dar mainile iți pot trăda caracterul și destinul.

palmaFelul in care se unesc liniile din palmă, locul din care pornesc și cel in care se termină, lungimea ori forma degetelor, toate “vorbesc” despre curajul, ambiția, inteligența, șansa și drumul în viață ale fiecărei persoane.

Mihai Voropchievici (voropchievici@yahoo.com), specialist în arte divinatorii - astrologie, numerologie, chiromanție și cartomanție -, a interpretat, la cererea ziarului Libertatea, liniile din palmele președintelui României și a decis: “Băsescu are mâini echilibrate, puternice, de tip filosofic. Ele arată că posesorul este o persoană inteligentă, elocventă, consecventă, cu reacții rapide, atentă la detalii și cu o mare putere de concentrare”.

traian basescu

Palma dreapta

Palma stanga

Degetul inelar

E mai lung decât arătătorul, asta indicând că posesorul dorește poziția socială și gloria mai mult decât banii.

Degetul mic

Degetul mic, care este foarte depărtat la rădăcină de inelar, trădează faptul că e foarte orgolios.

Degetul mare

Exprimă multă voință (prima falangă foarte lungă în comparație cu cea de-a doua), dar și încăpățânare și dorința de putere și de a se impune în fața celorlalți, de a-i domina. Se înfurie ușor.

Munții din palmă

Ridicăturile de sub degete și din palmă sunt bine dezvoltate și conturate, iar acest lucru confirmă încă o dată că va avea succes în viață.

 Liniile capului, destinului și vieții

Liniile capului și vieții formează, împreună cu cea a destinului, triunghiul norocului. Acesta, fiind destul de mare, înseamnă că Băsescu va avea parte toată viața de foarte multă șansă providențială - care, s-a văzut, l-a ajutat tocmai atunci când a avut nevoie, la alegerile prezidențiale din luna decembrie a anului trecut.

 Linia vieții, unită cu cea a capului

În palma stângă, linia vieții e unită cu linia capului și începe de sub degetul arătător, al lui Jupiter. Semnificația ar fi că își alimentează energia dintr-un vis de a urca pe culmi înalte. Putem vedea că visul i s-a împlinit nu doar datorită ambiției și inteligenței, ci mai ales pentru că este practic, direct, chiar dacă de multe ori devine nepopular sau deranjant pentru cei luați în vizor. Tânjește după expansiune și este dependent de succes, iar succesul îi menține starea de sănătate. Capacitățile mentale dețin controlul asupra sentimentelor, linia capului fiind foarte bine conturată. Are o părere foarte bună despre propria persoană și se aprinde repede când e contrazis. Îi face plăcere să-și învingă opozanții.

(sursa:libertatea)

Băsescu, ironizat la un post de radio din Rusia: "Când se uită la tine, nu eşti sigur cu care ochi te priveşte"

08.01.2010

Directorul adjunct al agenției de presă ITAR TASS, Mihail Gusman, l-a ironizat pe președintele Traian Băsescu, într-o emisiune la Radio Ecoul Moscovei, făcând referire la orașul natal al acestuia, la campania împotriva câinilor fără stăpân, a demolării chioșcurilor, dar și la privirea președintelui.

traian basescuLa Radio Ecoul Moscovei, în seara zilei de 5 ianuarie, s-a discutat despre președintele Băsescu, iar tema muzicală Bond a deschis emisiunea. Moderatorul a subliniat încă de la început că Băsescu a câștigat "pe muchie de cuțit" al doilea mandat la Cotroceni, fix în anul în care România comemora 20 de ani de la Revoluție. Invitat în studio a fost directorul adjunct al agenției de presă ITAR TASS, Mihail Gusman.

Acesta a amintit că despre Traian Băsescu se scrie în presa rusă că ar fi "dușmanul secret al Moscovei", iar moderatorii au completat că s-a scris acest lucru pentru că a spus despre România și Republica Moldova că sunt "două state, un singur popor".

Portretul "eroului vremurilor noastre", schițat de moderatori și invitat, a început cu localitatea natală a șefului statului român, scrie Mediafax. "Traian Băsescu s-a născut într-un sătuc la marginea mării, în Republica Socialistă România. Am spus un sătuc?. Păi, ce am numi noi un sătuc, e un orășel în toată regula pentru români. Murfatlar. Ce-a fost mai întâi? Cătunul-orășel unde s-a născut Traian Băsescu sau vinul Murfatlar? Bun vin, la vremea lui", conchid jurnaliștii ruși, iar spre final ajung la concluzia că Traian Băsescu este carismatic.

Directorul adjunct al agenției de presă ITAR TASS, Mihail Gusman, și moderatorii emisiunii au discutat și despre campania împotriva câinilor fără stăpân declanșată de Traian Băsescu în timpul mandatului de primar al Capitalei.

"Traian Băsescu, în calitate de primar, a curățat orașul de maidanezi, doar erau cam 300.000 prin oraș, mai răi ca lupii și peste o mie și jumătate de oameni mușcați de câinii cu pricina în fiecare lună. Și vine Brigitte Bardot să îi salveze și, surpriză, primarul se angajează să îi urce pe toți într-o garnitură de tren, în cele mai bune condiții, ca să îi ia cu ea în Franța", au spus ziariștii ruși.

Mihail Gusman, fost marinar la rândul său, s-a întâlnit de două ori cu Traian Băsescu, în vremea în care era primar, pentru interviuri.

"Pentru el, Bucureștiul era o corabie. A ordonat ca orașul să fie curățat de câinii vagabonzi și de chioșcuri. Cred că dacă avea puterea ar fi dat comandă să fie lustruite și toate clanțale de la ușile de intrare în instituțiile publice. Totul trebuia să fie ca pe punte", a susținut Gusman.

El a adăugat că Băsescu este un personaj iubit de mase, cu un limbaj accesibil, direct și frust, dar că, fiind față în față, ochii îi fugeau. "Când vorbești cu el, ochii săi privesc puțin în părți diferite. Iar când se uită la tine, nu ești sigur cu care ochi te privește. Te uiți în ochii lui și te gândești că te privește ba cu stângul, ba cu dreptul - după cum înclină capul", a spus Mihail Gusman.

Participanții la emisiune mai discută și despre episodul "copilul din campania electorală", "telefonul mobil luat unei jurnaliste" sau "țiganca împuțită".

Emisiunea se încheie cu concluzia că Traian Băsescu este un politician complex al vremurilor noastre, fin cunoscător al schimbărilor în mentalitatea electoratului, dar mult prea adâncit în atitudinea antirusească.

(sursa:jurnalul)

Basescu si-a sporit averea cu 17.000 de lei

07.01.2010

Președintele Traian Băsescu și-a actualizat, conform legii, după șase luni, declarația de avere, din care reiese că a economisit 17.036 lei.

Băsescu deține, împreună cu soția sa Maria, mai multe conturi bancare în valoare de 85.000 de dolari, 35.000 de euro și 535.000 de lei. Cei doi sunt proprietarii unui apartament de 300 mp situat în Capitală și au bijuterii, ceasuri și obiecte de artă în valoare de 72.000 de euro. (sursa:libertatea)

Basescu: „În 2010 trecem peste criza”

03.01.2010

Președintele Traian Băsescu le-a promis românilor, în cadrul tradiționalului mesaj de Anul Nou, că 2010 va fi anul în care vom trece peste criza economică. Optimismul și solidaritatea au fost nominalizate ca principale arme împotriva recesiunii severe care a afectat România în 2009. Băsescu nu a ratat prilejul de a-și puncta prioritățile politice, pentru a încheia, populist, cu „La Mulți Ani, țară dragă!”.

traian basescu„La Mulți Ani, români din interiorul și din afara frontierelor României. La Mulți Ani, români de orice naționalitate sub cetățenie română. La Mulți Ani armatei române!”. Așa și-a început președintele Traian Băsescu, de la Sinaia, tradiționalul mesaj de Anul Nou.

2009 a fost un an dificil, în care peste România a trecut criza globală, care ne-a afectat, dar nu ne-a îngenuncheat. Am trecut și prin crize politice, pe care românii le-au tranșat pe 6 decembrie, când au decis ca eu să fiu președinte pentru încă un mandat”, a spus președintele, care a adăugat că 2010 trebuie dedicat reformei statului.

Reforma nu înseamnă doar Parlamentul României. Trebuie să reformăm sistemul de educație. Numai așa România poate deveni un stat performant. Avem condiții pentru o agricultură performantă, pentru un turism atractiv, pentru o industire IT de succes”, a adăugat Băsescu.

Solidaritatea a fost cuvântul-cheie din mesajul șefului Statului. „Trebuie să facem din solidaritate un mod de a trăi. Românii trebuie să fie solidari cu ei, cu aspirațiile lor și cu țara. Nu avem de ce să nu fim mândri de țara noastră”, a afirmat Băsescu.

Președintele a dat și un mesaj de încurajare legat de momentul dificil pe care îl traversează România în contextul crizei globale: „Vom scăpa de criză, optimismul ne va anima să trecem peste momentul 2009”.

Mesajul a fost condimentat de mai multe momente în care Băsescu și-a punctat temele de pe agenda politică, lansând atacuri către opoziție. „Comanda primită de la poporul român pe 22 noiembrie nu poate fi negociată. E momentul ca, clasa politică să-și arate fidelitatea față de popor”, a spus Băsescu, făcând aluzie la validarea referendulului privind Parlamentul unicameral.

Multă sănătate, bucurie, fericire în familii și solidaritate. La mulți Ani, România, La Mulți Ani, români, La Mulți Ani, țară dragă!”, și-a încheiat Băsescu mesajul către români. (sursa:capital)

Basescu a râs cu lacrimi la OTV

31.12.2009

Marți seară, la emisiunea lui Dan Diaconescu, șeful statului a spus bancuri și a răspuns la întrebări incomode

dan diaconescuTraian Băsescu și-a respectat promisiunea făcută în campania electorală, aceea de a se adresa lunar românilor prin intermediul televiziunilor, el începând această serie, marți seară, la postul lui Dan Diaconescu, OTV. Împreună cu moderatorul, președintele a spus și a ascultat bancuri, a râs în hohote și a răspuns la întrebări incomode.

Dan Diaconescu l-a întrebat tranșant pe Traian Băsescu dacă și-a înșelat soția, dat fiind că în meseria sa de marinar era mult timp plecat de lângă aceasta. Iată cum a decurs dialogul:

- “V-ați înșelat soția?!”, a întrebat Diaconescu. “Hai, domnu’ Diaconescu! Ce bărbat vă va spune asta?!”, a replicat Băsescu. “Cât timp ați stat în cel mai lung voiaj? “9 luni! Mă duceam în muzee și în biblioteci!”, i-a dat, râzând, Băsescu răspunsul.

- După ce Diaconescu a dat tonul și a spus bancuri cu Geoană, la care președintele s-a prăpădit de râs, Băse a zis și el un banc: “Se duc Obama, Medvedev și Băsescu la Dumnezeu. Obama întreabă: «Dumnezeule, când iese America din criză?». Dumnezeu îi spune: «Nu în mandatul tău!». Pleacă Obama amărât, vine Medvedev: «Dumnezeule, când o să ajungă Federația Rusă să fie din nou o forță globală și o superputere? ». Dumnezeu spune: «Nu în mandatul tău». Vine și Băsescu: «Dumnezeule, când o să reușesc să scap țara de corupție?». Dumnezeu îi răspunde: «Băsescule, nu în mandatul meu»”.

dan diaconescu si traian basescu

«Nu m-a pedepsit Dumnezeu, încă îmi plac femeile»

Când a fost rugat să spună care dintre tinerele prezente în platoul de filmare al OTV este cea mai frumoasă, Băsescu le-a lăudat pe toate, iar când Diaconescu l-a întrebat care erau preferințele sale feminine din tinerețe, acesta i-a replicat că încă îi plac femeile, chiar dacă a îmbătrânit. “Încă nu m-a pedepsit Dumnezeu!’, a spus Băsescu.

Suplinitorii și pensionarii vor fi concediați

Președintele a vorbit și de cele 15.000 de concedieri din sistemul de învățământ. Acestea nu îi vor afecta pe profesorii titulari, ci doar pe cei pensionați și suplinitori. Președintele a explicat că toate aceste masuri vor fi luate din 1 septembrie 2010.

mircea geoanaDe ce va candida Geoană în Laponia?

“Știți că domnul Geoană va candida în Laponia? Acolo noaptea ține șase luni, și așa va fi și el mai mult timp președinte”. Acesta a fost bancul care i-a stârnit hohote de râs lui Băsescu.

Ioana, în excursie la casa lui Moș Crăciun

Întrebat de ce doar fiica sa Elena a petrecut Crăciunul cu el, Băsescu i-a spus lui Diaconescu că Ioana e plecată în Finlanda, într-o expediție la casa lui Moș Crăciun.

ioana basescu

(sursa:libertatea)

Va vine sa credeti? Basescu le-a multumit parlamentarilor

30.12.2009

Președintele Traian Băsescu le-a mulțumit, aseară, parlamentarilor pentru că au decis să își întrerupă vacanța și să dezbată în sesiune extraordinară proiectul bugetului de stat și al asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

traian basescu"Țin să mulțumesc Parlamentului pentru că a luat decizia să-și întrerupă vacanța, să vină și să avem în timp bugetul de stat, pentru a putea încasa tranșele în luna februarie, tranșele de la Fond și de la Uniunea Europeană", a afirmat Băsescu, într-o emisiune la OTV.

Șeful statului a susținut că obiectivul său nu este să creeze dezbinare, ci să găsească o "formulă de înțelegere, pe un program care vizează modernizarea României".

"N-am niciun interes să creez tensiuni. De aceea am și insistat ca liberalii, dacă vor considera că este oportună intrarea în guvern, să o facă. Din punctul meu de vedere vor primi tot sprijinul, însă nu exclud posibilitatea să ajung la o înțelegere cu partidele politice pe ceea ce înseamnă reforma statului, partidele urmând să-și facă treaba, dar pe un interes național, care înseamnă reforma statului", a afirmat Traian Băsescu.

Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților au decis, în ședința de marți, că Parlamentul va dezbate proiectul legii bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale în 11 ianuarie. (sursa:libertatea)

Basescu a fost felicitat de Obama

16.12.2009

Președintele Statelor Unite Barack Obama l-a felicitat ieri pe președintele României, Traian Băsescu, pentru că a câștigat alegerile.

Traian Basescu
În comunicatul trimis de la  Casa Albă, Statele Unite se așteaptă să mențină colaborarea lor cu Băsescu, precum și cu guvernul României.

De asemenea, punctează că sub președinția lui Traian Băsescu, România s-a alăturat Uniunii Europene și a devenit un aliat al Statelor Unite.

România are în prezent 1.000 de trupe în Afganistan, ca parte a forței internaționale conduse de NATO. Și  a promis că va mai trimite încă 100 de noi trupe în această țară. (sursa:libertatea)

 

Basescu a fost validat în functie de Curtea Constitutionala

15.12.2009

Curtea Constituțională l-a validat, luni, pe Traian Băsescu în funcția de Președinte al României, el întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate.

traian basescu"În exercitarea atribuțiilor sale constituționale și legale, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a adoptat Hotărârea nr. 42 din 14 decembrie 2009 privind stabilirea și aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor pentru funcția de Președinte al României, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin desfășurat la 6 decembrie 2009, hotărâre care este definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și al cărei dispozitiv este următorul:

1. Stabilește și aduce la cunoștință publică rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al României, în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din 6 decembrie 2009.

2. Constată că domnul Traian Băsescu este ales în funcția de Președinte al României, întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate.

3. Stabilește validarea alegerii domnului Traian Băsescu în funcția de Președinte al României pentru 16 decembrie 2009, ora 10:00, la sediul Curții Constituționale din Palatul Parlamentului.

4. Prezenta hotărâre este definitivă, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aduce la cunoștință prin presă". (sursa:libertatea)

Traian Basescu si casetele

14.12.2009

De câteva zile, mai exact după alegeri, lumea presei a intrat în fibrilații. Există casete cu Mircea Geoană. Una cu sex, iar alta cu bani…

În emisiunea lui Dan Diaconescu, Traian Băsescu a confirmat că stafful său de campanie are o casetă. Spre marea lui onoare, Băsescu nu a folosit-o. Nu a discutat despre ce există pe acea casetă, ci doar că nu a dorit să o facă publică. La fel ca în 2004, când anumiți oameni îl îndemnau să-l facă pe Adrian Năstase homosexual după un document ciudat - al Miliției comuniste. Și atunci Traian Băsescu a dat dovadă de rațiune și de bun-simț. I-a întins documentul - e drept, în direct - contracandidatului său, iar discuția s-a reluat de la punctul zero.

Mizerabil s-au comportat câteva stații de televiziune. Care neavând caseta, dar într-o goană teribilă după rating, s-au gândit să dea ceva. Să nu rateze subiectul. Și ce murdărie puteau difuza? Așa-zisa casetă cu Ana Birchall. O făcătură ordinară! Unde există o expertiză clară, iar falsul este atât de grosolan. Printr-o evidentă ticăloșie, Ana Birchall a ajuns victima de serviciu. A trebuit să nu ajungă ministru, de ce nu am folosi aceași casetă trucată ca să-l îngropăm pe Geoană?

Derbedeii care au făcut acest gest sunt la fel de culpabili precum gașca de infractori care a falsificat caseta. Ana Birchall nu a ieșit înfrântă, ci întărită. Iar lucrurile nu vor rămâne așa…

Jos pălăria în fața lui Traian Băsescu care nu s-a coborât la mizerii!

P.S.: Nu fac politică de partid. Politica mea este România! Rog pe această cale ca nici unul din partidele politice să nu mă mai revendice. Partidul meu este Patria! (sursa:libertatea)

Băsescu conduce și la renumărarea voturilor nule

13.12.2009 traian basescu

După ce Curtea Constituțională a hotărât renumărarea celor 138.476 de voturi nule de la turul doi al alegerilor prezidențiale de către Biroul Electoral Central (BEC), membrii acestuia s-au pus încă de vineri pe treabă.

Cei 17 judecători ai BEC au verificat peste 95.000 din voturi, 1.918 fiind valabile. Băsescu avea 1.050 voturi valide, iar Geoană, 868. BEC trebuie să dea rezultatul final până luni la ora 15.00.  (sursa:libertatea)

 

Basescu: Demersul PSD de contestare a alegerilor e legal, democratic

09.12.2009

Băsescu despre contestarea alegerilor: "PSD nu face nimic ilegal"

Președintele Traian Băsescu a declarat la Palatul Cotroceni că demersul PSD de a contesta alegerile este democratic, legal și constituțional și a făcut un apel la clasa politică să se concilieze și să dea prioritate priorităților României.

Șeful statului a subliniat că face declarația de presă în calitate de președinte în exercițiu și nu candidat. El a mulțumit tuturor românilor, indiferent cu cine au votat,  pentru spiritul civic de care au dat dovadă prin prezența la referendum și alegerile prezidențial , în opinia sa, participarea masivă însemnând încrederea acestora în instituțiile statului.

Referindu-se la contestarea alegerilor de către social-democrați, Băsescu a ținut să sublinieze că "PSD nu face nimic ilegal", fiind un demers democratic care trebuie însă dus cu mijloace democratice, în limita decenței și cu foarte mult calm. În acest context el a făcut apel la responsabilitate, atât din partea politicienilor, instituțiilor șI mass-media. "Personal, șI cred că toți avem obligația să tratăm această situație cu calm", a spus Băsescu.

Șeful statului  a arătat totodată că "este obligatoriu să aibă loc un proces de reconciliere" pe care îl consideră necesar deoarece numai o clasă politică reconciliată poate să ducă mai departe mesajul cetățenilor primit la alegeri și referendum.

El a mai cerut să nu se arunce o umbră de îndoială asupra  românilor din diaspora deoarece nu este corect având în vedere că în ultimii cinci ani deficitul de cont curent a fost acoperit cu banii trimiși de ei în țară. Totodată, Băsescu a făcut un apel la partidele politice să treacă de la faza competiției la faza soluțiilor și "să dea prioritate priorităților României". (sursa:jurnalul national)

Traian Basescu a castigat alegerile prezidentiale

07.12.2009

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat astăzi, la ora 08.00, primele rezultate parțiale ale alegerilor.  Deși trei din patru exit-poll-uri l-au dat învingător, încă de aseară, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale pe liderul PSD, Mircea Geoană, procentele au suferit modificări.

traian basescu

Potrivit Biroul Electoral Central, după numărarea a 95,4% din voturi, liderul PSD, Mircea Geoană a fost votat de 49,57% dintre români, iar Traian Băsescu 50.43%. Au mai rămas de numărat 14 secții județene, una din București și voturile din diaspora. 

Conform datelor anunțate de BEC, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale s-au prezentat la urne 57,94% din românii cu drept de vot, iar dintre voturile acestora 1,30% au fost anulate.

Următoarele informații privind rezultatele parțiale vor fi anunțate la ora 11:00.

Aseară la ora 21.00, ora închiderii urnelor, potrivit exit-poll-urilor situația era următoarea:

Conform estimărilor INSOMAR de la ora 21, Mircea Geoană a adunat 51,2 dintre voturile românilor, în timp ce Traian Băsescu a strâns doar 48,8% dintre sufragii.

CURS anunță că în urma estimărilor exit-poll-ului centralizat până la ora 21:00, Mircea Geoană a strâns 50,70 % dintre voturile oamenilor prezenți la urne în timp ce Băsescu a adunat 49,30%.

CSOP este primul institut care îl plasează drept câștigător pe Traian Băsescu, cu 50,4% dintre voturi, față de doar 49,6% pentru Mircea Geoană, după estimările finale ale exit-poll-ului.

Conform datelor finale ale exit-poll-ului CCSB, Mircea Geoană a câștigat alegerile cu 51% în timp ce Traian Băsescu a adunat 49% dintre voturi. (sursa:libertatea)

Basescu: Antonescu s-a speriat de referendum si s-a refugiat in bratele PSD

23.11.2009

Traian Băsescu este de părere că liberalul Crin Antonescu și-a găsit refugiul în brațele social-democraților, la Mircea Geoană pentru că s-a speriat de rezultatele referendumului.

traian basescu

De asemenea, șeful statului crede că o alianță PSD-PNL ar arunca România cu 20 de ani în urmă.

"Acum am explicația reacției rapide a domnului Antonescu din această dimineață. Speriat de reușita referendumului, a găsit un singur loc de refugiu: în brațele PSD, acolo unde în niciun caz nu se dorește o reformă a clasei politicie care să ducă la pierderea privilegiilor politicienilor și a clientelei lor", a declarat Traian Băsescu, luni seară, la sediul său de campanie. (sursa:libertatea)

 

 

Basescu: Nu vreau sa acreditez câstigatori pâna când BEC nu va da numaratoarea definitiva

22.11.2009

Traian Băsescu, candidatul susținut de PD-L la președinția României, a obținut 32,8%, conform sondajului INSOMAR prezentat în această seară.

traian basescuImediat după anunțarea rezultatelor exit-pollului INSOMAR, Traian Băsescu a făcut o declarație de presă de la sediul de campanie:

  • Dincolo de rezultatele prezentate de televiziuni ca fiind rezultate estimative pentru alegeri, cred că avem cel mai mare motiv de bucurie că referendumul a fost validat. La această oră, peste 50% din electoratul românesc a votat DA pentru referendum

  • Este o victorie deja obținută de români împotriva unei clase politice care nu a vrut să răspundă de bunăvoie solicitărilor românilor.

  • Nu vreau să acreditez câștigători până când BEC nu va da numărătoarea definitivă.

  • Privind la ceea ce spun exit poll-urile putem spune că am obținut o victorie de etapă în cursa prezidențială.

  • Rezultatul refrendumului este impresionant. Este pentru prima dată când un refrendum este validat prin prezența românilor la vot. Asta arată că oamenii politici nu mai au dreptul să nesocotească voința poporului atunci când știu care le este voința. putea fi evitat dacă cei din Parlament ar fi răspuns solicitărilor repetate.

  • Ceea ce eu cer parlamentului imediat după validarea oficială a referendumului, este să convoace comisia parlamentară pentru revizuirea constituției. (sursa:realitatea)

Azi este ziua lui Traian Basescu

04.11.2009

Presedintele Traian Basescu implinineste azi 58 de ani. Seful statului s-a nascut la 4 noiembrie 1951, la Basarabi, in judetul Constanta.

traian basescuPresedintele are azi programate deplasari in judetul Arges, la Renault, si in Alexandria, la o dezbatere pe teme de agricultura si la un miting electoral.

In ultimii ani, Traian Basescu si-a serbat ziua de nastere alaturi de familie, intalnindu-se insa si cu apropiati din mediul politic.

In urma cu doi ani, ziua presedintelui a fost intr-o duminica, iar Traian Basescu a facut, la Palatul Cotroceni, o analiza a situatiei cetatenilor romani din Italia. Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a convocat, in aceeasi duminica, la Palatul Victoria, pe ministrii de Interne, Externe si Justitie, pentru o reuniune de lucru in care sa fie stabilit un plan de actiuni pentru romanii din Italia.

In 2006, presedintele a fost de 4 noiembrie pe Valea Prahovei impreuna cu familia si a fost vizitat si de unii lideri ai PD.

In 2005, presedintele Basescu si-a petrecut ziua de nastere la vila sa de protocol din statiunea Neptun, in ziua urmatoare vizitandu-si mama, insotit de sotie si de cele doua fiice, dupa ce a mers la mormantul tatalului sau din Cimitirul Central al municipiului Constanta.

Traian Basescu se afla, in 4 noiembrie 2004, in campanie electorala, iar in 2003, la implinirea virstei de 52 de ani, el a sarbatorit alaturi de colegii din conducerea PD si a primit de la acestia un tablou semnat de Ion Pacea. (sursa:apropo)

Basescu: "Iliescu sa-si vada de pensie ca a nenorocit destul 12 ani România"

29.10.2009

Președintele Traian Băsescu l-a acuzat, miercuri seară, pe Ion Iliescu că a "nenorocit România timp de 12 ani" și l-a sfătuit să nu se mai implice în politică și "să-și vadă liniștit de pensie".

traian basescu"Cât timp eu voi fi președinte, nu voi mai lăsa această țară pe mâna lui Iliescu, Hrebenciuc, Voiculescu . Dacă domnul Iliescu și cu Hrebenciuc și cu Vanghelie și cu Mircea Geoană obțin cel mai mare număr de voturi, plus Voiculescu, că ei sunt în alianță, PSD+PC, foarte bine, nu voi mai fi eu președinte. Dar cât timp eu sunt șeful acestui stat nu voi mai lăsa acești oameni să facă jocurile în țară, să aibă țara pe mână, țara trebuie redată românilor ", a declarat Băsescu la TVR 1.

Șeful statului a precizat că nu a făcut niciun compromis de-a lungul anilor cu Iliescu, Hrebenciuc și Vanghelie și nu are de gând să facă acest lucru nici măcar la final de mandat.

"Nu l-aș fi acceptat ca partener de negociere pe Ion Iliescu. Nu pot negocia cu un om despre care spun oricând că a însemnat rămânerea în urmă a României, un om care a blocat România, un om sub care au înflorit marii moguli, marii magnați, în tăcere. Acum nu mai este în funcție și ar fi bine să-și vadă de pensia lui liniștit. A nenorocit destul România 12 ani ", a continuat Băsescu acuzele la adresa lui Iliescu. (sursa:libertatea)

Traian Basescu: Contracandidatul meu este Ion Iliescu, nu Mircea Geoana

26.10.2009

"Eu știu foarte bine că bătălia mea nu e cu Geoană, nici cu Antonescu. Bătălia pe care o voi da este cu Ion Iliescu, care și-a pus la față niște perdele zâmbitoare sau aparent modernizatoare", a declarat președintele Traian Băsescu în turneul electoral de la Craiova.

Traian Băsescu: Contracandidatul meu este Ion Iliescu, nu Mircea Geoană

Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Craiova, în timpul unei întâlniri cu reprezentanții administrației locale din Dolj, că el nu-l are drept contracandidat pe Mircea Geoană, ci pe Ion Iliescu, pe care îl va învinge la alegeri.

traian basescu si ion iliescu"Nu am negociat interesul național nici cu domnul Vântu, nici cu Voiculescu, nici cu domnul Iliescu, nici cu domnul Patriciu, cu nimeni. Cu atât mai puțin cu PSD sau cu Vanghelie. Am văzut la depunerea candidaturii domnului Mircea Geoană, momentul în care domnul Ion Iliescu îi predă ștafeta domnului Mircea Geoană. Ei cred ca noi mai avem nevoie de o Românie guvernată ca pe timpul domnului Ion Iliescu? Asta e schimbarea pe care o propune domnul Mircea Geoană: Mircea Geoană să preia ștafeta de la Ion Iliescu? Când s-au dezvoltat și Voiculescu și Patriciu și Vântu și toate și toți ceilalți, pe liniștea și tăcerea domnului Ion Iliescu? Nu cred că România mai are nevoie de un Iliescu în caricatură pentru a fi șef de stat. România are nevoie de un președinte puternic, care să poată să împingă reformarea statului înainte, pentru ca statul să fie echitabil în raport cu toți. Senzația mea este că nu sunt în competiție cu Mircea Geoană, ci cu Ion Iliescu, care este în spatele lui. Va fi prima dată când o să-l bat și pe Ion Iliescu, nu numai pe Mircea Geoană. La vârsta dumnealui , domnul Ion Iliescu putea să evite o bătaie electorală dacă nu se băga să-i predea ștafeta lui Mircea Geoană. Eu știu foarte bine că bătălia mea nu e cu Geaonă, nici cu Antonescu. Bătălia pe care o voi da este cu Ion Iliescu, care și-a pus la față niște perdele zâmbitoare sau aparent modernizatoare", a spus Băsescu.

Șeful statului a plecat de la întâlnirea cu reprezentanții administrației locale către Filarmonica din Craiova, unde s-a întâlnit cu reprezentanții agricultorilor din județul Dolj. Programul de sâmbătă al președintelui a mai prevăzut întâlniri cu profesorii din învățământul preuniversitar din municipiul Craiova și cu reprezentanți ai mediului de afaceri. Președintele Traian Băsescu a luat parte, la invitația primarului Antonie Solomon, la inaugurarea Parcului Tineretului. După-amiaza, șeful statului a participat la manifestările prilejuite de cea de-a XIII-a ediție a Zilelor Municipiului Craiova.

Președintele și-a început vizita la Craiova cu o întârziere de o oră și jumătate, deoarece nu a putut decola din Capitală din cauza ceții, fiind nevoit să ajungă cu mașina. (sursa:realitatea)

Basescu a semnat decretul pentru referendum

22.10.2009

Președintele Traian Băsescu a anunțat că a semnat decretul pentru organizarea referendumului pentru Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 în 22 noiembrie, odată cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. El a spus că decretul conține două articole.

traian basescuPotrivit lui Băsescu, primul articol prevede că populația este chemată să-și exprime voința legat de trecerea la Parlament unicameral și de reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.

Băsescu a adăugat că cel de-al doilea articol cuprinde întrebările adresate populației la referendum, la care cetățenii trebuie să răspundă cu "Da" sau "Nu": "Sunteți de acord cu trecerea la parlamentul unicameral?" și "Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300?"

El a mai spus că a semnat decretul în condițiile în care avizul Parlamentului, negativ în cazul de față, este consultativ.

Băsescu a precizat că referendumul va avea loc, potrivit decretului, odată cu prezidențialele, precizând că documentul semnat cuprinde o prevedere potrivit căreia consultarea populară urmează să aibă loc pe 22 noiembrie. (sursa:mediafax)

Băsescu dă aripi PD-L: „I-am bătut pe toți până acum. Acum îi bat pe toți la un loc”

22.10.2009

Șeful statului le-a transmis pedeliștilor că își dorește un Cabinet Croitoru compus din "imaculați"

Președintele Traian Băsescu a venit, ieri, la ședința Colegiului Director al PD-L ca să-i îmbărbăteze pe liderii democrat-liberal. "A fost primul Colegiul de la care am plecat mai optimiști decât am intrat", a rezumat un vice pedelist întâlnirea cu Traian Băsescu. Ce le-a spus președintele atât de încurajator foștilor săi subalterni politici? Președintele a râs, a glumit și le-a garantat că va câștiga prezidențialele și că pot fi parte a victoriei lui dacă pun osul la treabă în campania electorală. "Nu vă încredeți în sondaje, mai ales în Insomar. Mai țineți minte că la parlamentare dădea PD-L cu cinci procente în urma PSD și ați câștigat alegerile", le-a spus Băsescu pedeliștilor, conform unor surse din partid. Președintele a spus că i-a bătut la celelalte alegeri pe toți contracandidații săi, mai puțin pe Crin Antonescu.

traian nasescu"Pe el în bat acum. De fapt, îi bat pe toți la un loc", a adăugat Băsescu, în râsetele și aplauzele sălii. Șeful statului s-a plâns din nou de presa ostilă, mai ales de cele trei televiziuni ale mogulilor Voiculescu și Vântu, Antena 1, Antena 3 și Realitatea TV. Și postul public a intrat pe lista neagră a lui Băsescu. Președintele a explicat și de ce: la jurnalul de marți seara, a fost o știre "de 15 secunde" despre creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani. Jurnaliștii de la TVR ar fi omis, conform lui Băsescu, faptul că acest lucru se va întâmpla pe parcursul a 20 de ani.


Traian Băsescu i-a anunțat pe democrat-liberali că îl vrea pe deputatul Sever Voinescu purtător de cuvânt al campaniei sale electorale și pe vicele Gheorghe Flutur șef de campanie din partea PD-L. Băsescu va avea însă și un șef propriu de campanie, pe care nu l-a dezvăluit. Președintele le-a cerut liderilor și aleșilor locali ai PD-L să-și facă treaba în campanie și a cerut din partea lor determinare și implicare reală în campanie, nu doar la nivel declarativ.

"Vă propun să câștigăm alegerile împreună. Eu oricum le câștig", le-ar fi spus Băsescu membrilor Colegiului Director, care au primit de la conducere directive să ducă o campanie agresivă în teritoriu. Președintele le-a transmis aleșilor locali că va fi prezent la orice zile sau târguri va fi invitat, dar a avertizat că nu se va deplasa la manifestări cu 100-200 de oameni.

"Dacă pierd, aștia vă scot de la guvernare"

 Președintele și-a manifestat din nou sprijinul pentru Lucian Croitoru și a spus că, în guvernul condus de acesta, trebuie să se regăsească, dacă va fi cazul, membri de partid "curați", "care să nu ridice probleme". A fost un moment în care în sală s-a lăsat o tăcere totală și mulți dintre membrii Guvernului Boc au plecat capetele în pământ, în timp ce unii dintre participanții la Colegiu au concluzionat că niciunul dintre actualii membri de Guvern nu se va regăsi în Cabinetul Croitoru.

Un eventual vot negativ asupra unui Cabinet "imaculat" - singurul amănunt dezvăluit în cadrul ședinței fiind acela că se merge pe o formulă restrânsă de cel mult 14 ministere - îi va oferi șefului statului muniție în campanie pentru a demonstra rele intenții ale "Coaliției Grivco".

Băsescu le-a cerut mai-marilor PD-L să negocieze cu restul partidelor susținerea pentru învestirea Cabinetului Croitoru, spunând că nu are de gând să facă în ultima lună de mandat ce n-a făcut cinci ani, adică să cedeze presiunilor și să bată palma cu alianța PSD - PNL - UDMR și cu cei care o sprijină. "Dacă eu pierd alegerile, ăștia vă scot de la guvernare", ar fi avertizat președintele. (sursa:gandul)

Traian Basescu: "Cel mai tare imi place sa ma uit la Tom si Jerry"

21.10.2009

In politica, joaca de-a soarecele si pisica este o regula a...jocului. Coincidenta sau nu, una dintre ocupatiile favorite ale presedintelui tarii este vizionarea desenelor animate "Tom si Jerry".

traian basescuPe 20 octombrie, la Happy Hour, am avut ocazia sa vedem un presedinte mai happy ca niciodata. Timp de aproape o ora, Traian Basescu a trait bine merci pe Happylica si a vorbit relaxat despre placerile lui in viata si despre...neplacerile functiei de sef al statului.

Dupa cum afirma, Basescu se bucura de statutul sau cand are ocazia sa schimbe ceva, dar are momente cand simte ca functia ii displace.

"Totul e sa nu te lasi dominat de statut. Mie nu imi place sa fiu presedinte cand mi se aduc jigniri, cand ajung sa isi dea cu parerea toti despre lucruri pe care nu le cunosc.”

La capitoul placeri in viata, un loc fruntas il ocupa ...Tom si Jerry. Si nu, nu sunt nume de cod, e vorba chiar de simpaticele personaje. Presedintele marturiseste ca daca ar avea mai mult timp liber, si-ar petrece ore bune in fata desenelor animate. (sursa:protv)

Traian Basescu: "Syda" este un nume mai sanatos decat Hrebenciuc

20.10.2009

Numai tata de fata sa nu fi! Si numai fata de tata presedinte sa nu ajungi. Traian Basescu are pareri foarte clare si sincere despre iubitii fetelor sale. Si recunoaste sincer ca si-a sfatuit fiicele sa nu se casatoreasca inainte de 30 de ani!

traian basescu"Din cate mi-a spus mie, fata mea Elena nu se marita! Nu il cunosc pe prietenul ei, dar numele lui, Syda, oooo, daaa, imi place mai mult decat numele Hrebenciuc. Pot sa spun ca e infinit mai sanatos. Si boala e mai sanatoasa decat Hrebenciuc."

Cu toate ca nu o vede pe Elena mireasa prea curand, este convins ca la capitolul familie si copii, i-o va lua inainte surorii mai mari, Ioana. Oricum, Traian Basescu marturiseste ca isi doreste foarte mult sa devina bunic. Elena Basescu este impreuna cu Bogdan Ionescu, supranumit Syda, de mai bine de sase luni. Presa a scris de curand ca fiica presedintelui a primit un inel de logodna cu diamant de la iubit, iar cei doi tineri au planuit deja o nunta fastuoasa la Paris.

Despre divortul fiicei sale mai mari, Ioana Basescu, seful statului spune ca l-a afectat foarte mult. Cu toate acestea, spune ca are o relatie buna cu fostul ginere, Bodo de la Proconsul, si ca inca mai asculta piesele sale.

In ceea ce o priveste pe Ioana Basescu, seful statului marturiseste ca a fost afectat de divortul fiicei sale de Bodo de la Proconsul. Cu toate acestea, spune ca are o relatie buna cu fostul ginere si inca mai asculta piesele Proconsul.  (sursa:protv)

Basescu: "Voi castiga, daca asta ma intrebati"

19.10.2009

Într-un scurt dialog cu moderatoarea dezbaterilor Forumului Global "IT&C și viitorul societății informaționale", șeful statului s-a arătat convins că va câștiga și al doilea mandat în funcția de Președinte.

traian basescuLa sfârșitul primei sesiuni de dezbateri, moderatoarea Sylviane Toporkoff i-a mulțumit lui Traian Băsescu pentru participarea "elegantă" la discuții.

"Vă mulțumesc foarte mult. Sunteți foarte caldă în aceste aprecieri la adresa președintelui României. De regulă nu sunt așa de sprijinit de toți din această țară. Este plăcut să auzi și cuvinte agreabile", a răspuns șeful statului.

În plus, Traian Băsescu s-a arătat foarte sigur de el și a afirmat: "Voi câștiga, dacă asta mă întrebați", atunci când i s-a urat "succes deplin" la alegeri. (sursa:libertatea)

Băsescu:" Fiica mea, Elena câștiga 800 de euro, nu 8.000!"

19.10.2009

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, într-un interviu că adversarii politici îl atacă adesea mințind și se iau de familia lui nejustificat pentru a-l discredita.

traian basescu elena basescu"În ceea ce privește familia mea, afirm fără niciun fel de rezervă că niciuna din fiicele mele nu e implicată în acte ilegale sau nu e în situația de a nu-și justifica veniturile. Pentru a înțelege propaganda mincinoasă îndreptată împotriva familiei mele, vă pot spune următorul lucru despre EBA: s-a spus ani de zile că primește un salariu de 8.000 - 9.000 de euro de la Luxten. În realitate, avea un salariu de 800 - 900 de euro pe lună", a declarat el.

Traian Băsescu a adăugat că, deși despre fratele său s-a susținut că ar fi cumpărat teren pentru dezvoltări imobiliare, în realitate, acesta s-a asociat pentru exploatarea unui teren și a plantat piersici. "Piersicii sunt acolo și nu sunt blocuri. Și, în sfârșit, am aflat că fratele meu a fost implicat în trafic de armament, armament care a ajuns la teroriști. Fratele meu nu a avut nicio legătură cu astfel de acțiuni și presa a demonstrat acest lucru. Eu ce să fac dacă singurul mod al adversarilor mei este de a mă ataca mințind. Ei au televiziuni, eu nu am și nici nu-mi doresc", a spus președintele.

Șeful statului a susținut că Sorin Ovidiu Vântu și Dan Voiculescu nu aduc în prim-planul dezbaterii probleme importante, ci creează o "atmosferă irespirabilă, pe fondul infantilismului unei mari părți a politicienilor care participă la emisiuni sterile și stupide".

"Faceți un exercițiu: nu vă uitați la Antene și Realitatea două săptămâni. Vă asigur ca veți vedea România altfel. O veți vedea așa cum este", a spus Băsescu. (sursa:realitatea)

Basescu l-a desemnat pe Lucian Croitoru pentru functia de premier

15.10.2009

Președintele Traian Băsescu a anunțat, joi, că l-a desemnat pentru funcția de premier pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

Băsescu a spus că nu mai putea prelungi perioada de consultări între partide.

lucian croitoruEl a mai spus că a semnat decretul de numire în funcție ca premier desemnat pentru Lucian Croitoru.

Băsescu a mai spus că Lucian Croitoru este potrivit pentru această funcție, că a lucrat cu acesta și că îi apreciază profesionalismul.


"Opțiunea mea pentru domnul Lucian Croitoru a fost generată de faptul că aveam nevoie de un prim-ministru competent în probleme de economie, probleme macroeconomice la nivel național, dar și la nivel global. De asemenea, domnia sa corespunde dezideratului de a avea un prim-ministru neangajat politic, formulat de o parte din partidele parlamentare", a explicat Băsescu.

"Nu în ultimul rând, eu am lucrat cu domnul Croitoru în timpul Guvernului Isărescu, atunci când conduceam programul Băncii Mondiale, iar dânsul lucra la Guvern și răspundea din partea prim-ministrului de derularea programului cu Banca Mondială. Atunci am lucrat foarte bine cu domnia sa și am rămas cu o impresie de profund profesionalism", a spus șeful statului.

 El l-a invitat pe Lucian Croitoru să spună câteva cuvinte. La sfârșit, cei doi și-au strâns mâna, președintele urându-i să facă Guvernul cât mai grabnic.

Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, este un doctor în economie care a ocupat în guvernele postdecembriste numai posturi de consilier sau expert, lucrând în paralel pentru instituții precum FMI sau USAID sau în programe PHARE.

Lucian Croitoru are 52 de ani și, potrivit CV-ului oficial, are o vechime de 11 ani în BNR, în prezent fiind consilierul pe probleme de politică monetară al guvernatorului Băncii Naționale, post pe care îl deține din septembrie 2007 și pe care l-a mai ocupat în 1998 - 2003. S-a născut la 13 februarie 1957, în Otopeni.

În perioada 1979 - 1982 a urmat cursurile Academiei de Studii Economice București - Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică, iar în 1995 a obținut diploma de doctor în economie.

Din septembrie 2003 până în iulie 2007 a fost consilier principal al Directorului Executiv al FMI pentru Armenia, Bosnia Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Georgia, Israel, Olanda, Republica Macedonia, Moldova, România și Ucraina, având peste 200 de intervenții la boardul instituției.

Între 1995 și 1996 a fost consultant Bucharest Investment Group, după care, până în 1997, a fost partener în programul "Firms, Banks and Financial Distress in Central and Eastern Europe" al PHARE pentru România, Bulgaria, Marea Britanie și Grecia, poziție în care revine, din ianuarie 2001 și până în mai 2002, ca partener, de această dată în programul de cercetare "Public finance in transition countries: problems of compliance, opportunism and soft budget constraints" al PHARE pentru Romania, Ungaria, Marea Britanie și Grecia.

Din octombrie 1998 până în septembrie 2003 este consilier al guvernatorului BNR, după ce, din ianuarie și până în septembrie 1998, a fost consilier principal al ministrului Finanțelor.

În anul 2000 devine consilier personal al primului-ministru. A mai lucrat în Guvern între anii 1991 și 1995, ca expert la Departamentul pentru Reformă Economică.

Din 1984 și până în 1998, Lucian Croitoru a fost cercetător principal, gradul I, la Institutul de Economia Industriei. Din 1998 și până în 2003 a fost profesor la Academia de Studii Economice, predând macroeconomie internațională la Facultatea de Relații economice internaționale.

Din 2002 este consultant USAID și IRIS, dar și consultant PHARE la Institutul European din România.

Are expertiză în proiectarea și implementarea politicilor monetare, fiscale și în politici de restructurare a întreprinderilor. (sursa:mediafax)

Presedintele Traian Basescu va anunta partidele ca propunerea sa de premier este Lucian Croitoru, potrivit NewsIn

14.10.2009

Președintele Traian Băsescu va anunța astăzi partidele că propunerea sa de premier este Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, au declarat pentru NewsIn surse din PD-L.

traian basescuÎn condițiile în care PSD, PNL, UDMR, PC și minoritățile i-au propus lui Klaus Johannis să fie propunerea acestora de premier, propunere pe care primarul de Sibiu a acceptat-o, Băsescu va veni și el tot cu o soluția unui tehnocrat și a unui Guvern din  care să facă parte politicieni din mai multe partide, care să dureze până după alegerile prezidențiale.

Oferta președintelui se dorește un punct de plecare pentru negocieri viitoare între soluțiile înaintate de  PD-L și Traian Băsescu și cele soluțiile prezentate de noua majoritate parlamentară. (sursa:realitatea)

Traian Basescu: Prefer majorarea TVA cresterii cotei unice de impozitare

06.10.2009

Presedintele a admis intr-o discutie cu usile inchise cu investitorii straini ca TVA poate fi majorata din 2010.

TVA majorarii cotei unice de impozitare", le-a spus ieri presedintele Traian Basescu oamenilor de afaceri straini la Forumul Economic Roman, in timpul unei sesiuni de intrebari si raspunsuri cu usile inchise.

traian basescu"Indiferent de presiunile Fondului Monetar International, cota unica ramane de neatins", a afirmat presedintele, potrivit unui participant la discutii. Basescu a intarit faptul ca autoritatile de la Bucuresti "renunta mai repede la cota TVA de 19% decat la majorarea cotei unice de 16%".

Seful statului ar fi spus ca este vorba de o majorare de cateva procente, au declarat pentru ZF sursele participante la intalnire.

TVA aduce cei mai multi bani la bugetul de stat, anul trecut incasarile din aceasta taxa fiind de aproximativ 41 mld. lei, respectiv 11 mld. euro.

In ipoteza majorarii cotei de la 19% la 22%, teoretic sumele colectate s-ar putea majora la aproape 13 mld. euro. Majorarea TVA inseamna insa scaderea puterii de cumparare, deci transferul costurilor crizei pe umerii populatiei.

FMI a insistat de la inceputul acordului pentru masuri de crestere a incasarilor bugetare, insa expertii Fondului au fost pana la urma de acord ca majorarea unui impozit important in plina recesiune ar fi contraproductiva. Totusi, exemplul Ungariei care a fost nevoita sa ridice TVA la 25% arata ca se poate ajunge si la astfel de masuri.

Surse oficiale au declarat ca ar putea fi luata in discutie o intreaga reasezare a sistemului de impozitare din Romania, iar o eventuala decizie de majorare a TVA, care nu poate fi mai mare de trei procente, adica taxa sa ajunga 22% la inceputul anului viitor, va depinde de aparitia unor prime semnale de revenire a economiei. Cota unica de impozitare, principala teza a programului economic al Aliantei Dreptate si Adevar, care l-a propulsat pe Basescu in functia de presedinte al Romaniei in 2004, a fost considerata cea mai de succes masura fiscala introdusa in Romania in ultimii ani.

Basescu a anuntat in urma cu doua zile ca va candida pentru un nou mandat la presedintia Romaniei, dupa o perioada in care si-a conditionat candidatura de evolutia economiei, greu incercata in ultimul an. (sursa:ziarul financiar)

Traian Basescu fura startul in campania electorala si invadeaza casutele postale ale bucurestenilor cu pliante electorale

05.10.2009

Anuntul presedintelui Traian Basescu de candidatura pentru un nou mandat prezidential a dat semnalul campaniei pentru unele filiale PDL.

traian basescuChiar daca startul oficial al campaniei pentru Cotroceni are loc cu o luna inainte de alegeri, democrat-liberalii au invadat casutele postale ale locuitorilor Capitalei cu fluturasi electorali inscriptonati cu mesajul: "Traian Basescu - Atitudinea care schimba Romania", sloganul sub care acesta va concura pentru prinderea a inca cinci ani in fotoiul de sef de stat. Pliantul il infatiseaza pe Traian Basescu imbracat in costum de culoare inchisa si cu camasa alba, zambitor, cu bratul drept ridicat si purtand tricolorul, informeaza Antena 3.

Structurat pe patru pagini, pliantul in cauza precizeaza si sursa emiterii sale: Monitorul Oficial, la comnda PDL. Fluturasul electoral are imprimat pe verso mesajul "Romanii au votat un presedinte care i-a inteles, care a venit dintre oameni si a ramas tot timpul cu ei" si face o apologie a trasaturilor de caracter ale actualului presedinte si a nevoii de modernizarea a statului si socitatii romanesti.

Avem nevoie de continuarea modernizarii si de aceeasi atitudine ferma

Curiosii pot afla ca, in ultimii cinci ani, "chiar daca rezistenta si frica de schimbare au ramas destul de puternice, este de necontestat faptul ca noi, romanii, am evoluat si ca impreuna am pus fundatia modernizarii statului roman".

"Acum, mai mult decat oricand, avem nevoie de continuarea modernizarii si de aceeasi atitudine ferma care sa duca Romania mai departe", se mai arata mesajul presedintelui, sub care este imprimata sigla PDL si sloganul "La bine si la greu". Pliantul mai enumera si realizarile mandatului prezidential obtinute de Traian Basescu: romanii "au devenit cetateni cu drepturi depline ai Uniunii Europene", "nu mai voteaza pe liste" ci in baza votului uninominal, "de la 1 ianuarie 2007 circula liber, doar cu buletinul, in orice tara din Uniunea Europeana", iar aderarea a adus "atat o perioada de crestere a nivelului de trai, cat si a prestigiului Romaniei pe plan international". In ceea ce priveste Justitia, "in urma cu cinci ani, simpla idee de a investiga un ministru sau parlamentar suspectat de coruptie era de negandit". "Ca presedinte, Traian Basescu a fost constient ca datoria sa este sa stopeze amestecul politicienilor in actul de justitie. Astfel, din 2005, Departamentul National Anticoruptie a trimis in judecata 20 de fosti sau actuali ministri si parlamentari, din tot spectrul politic. Presedintele s-a luptat ca toti romanii sa fie egali in fata legii", se puncteaza in materialul promotional.

Meritele a cinci ani de guvernare, contabilizate de ministrii PDL

La aceste realizari ar fi contribuit insa numai ministrii PDL. Astfel, "Traian Basescu a impulsionat Guvernul sa ia masuri", cu ajutorul ministrilor Vasile Blaga, Monica Macovei, Gheorghe Flutur si Sulfina Barbu fiind "inlaturate steguletele rosii din domenii precum justitie, afaceri interne, agricultura si mediu".

Pliantul trece in revista si "Condamnarea comunismului si accesul la arhivele securitatii". "In urma cu cinci ani Romania era un stat care ascundea adevarul despre perioada comunista, prin pastrarea sigiliului asupra arhivelor, iar Traian Basescu a dat semnalul de schimbare a atitudinii institutiilor statului fata de trecutul totalitar pe 18 decembrie 2006, cand, pentru prima data. regimul comunist din Romania a fost condamnat oficial" se mai sustine in documentul respectiv. . Tot Traian Basescu este responsabil si pentru "transferul a doua milioane de dosare din custodia SRI si a altor institutii in custodia CNSAS", astfel ca "acum putem cu totii sa avem acces la trecut nostru". Nu sunt uitate nici temele economice precum impozitarea si cota unica: "In urma cu cinci ani munca era descurajata, dar Traian Basescu a vrut ca munca bine facuta sa fie si bine platita. Din prima zi a mandatului sau a sustinut cota unica de impozitare de 16%, care a avut un rol crucial in cresterea prosperitatii economice din ultimii cinci ani. In 2004, salariul mediu brut era de 818 lei, iar in iulie 2009 a fost 1.901 lei. Pensia medie a crescut de la 232 la 714 lei, iar pensia media in agricultura a crescut de la 74 la 301 lei, in aceeasi perioada. In plus, investitiile strainie directe au crescut in intervalul 2004-iulie 2009, de la 15 miliarde euro la 56 miliarde euro".

Flutur: Nu e o strategie nationala, nu sunt materiale electorale

Chestionat de presa in legatura cu aceasta precampanie cu iz ilegal, vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a aruncat responsabilitate in curtea unor filiale si a sustinut ca nu ar fi sunt materiale electorale, desi pe pliante scrie "comandat de PDL" si "executat de MO".

Flutur s-a aratat surpins de aceasta initiativa, punand-o rapid pe seama unor actiuni de ordin personal sau local. El a dat asigurari ca nu ar fi vorba de o strategie decisa de conducerea centrala a mpartidului si care ar trebui urmata la nivel national "Nu e vorba de toate materialele, au fost initiative locale, nu a fost vorba de o strategie la nivel national. Au fost organizatii care au facut materiale pentru sustinerea lui Traian Basescu", a explicat Flutur. El a respins teza caracterului electoral al acestor materiale, mai ales ca, potrivit legii, promovarea unor astfel de inistiative in afara campaniei electorale este interzisa. "Nu sunt materiale de campanie electorala. Putem sa discutam aceste lucruri" a conchis Flutur. (sursa:ziua)

Băsescu se declară în criză de idei. Oamenii de afaceri îi propun soluții cât pentru 10 președinți

05.10.2009

Președintele Traian Băsescu a declarat duminică, la Luduș, că nici el, nici Guvernul sau BNR nu și-au propus să scoată România din criză, ci doar să-i limiteze efectele, depășirea acesteia depinzând de ieșirea din criză a piețelor de export ale țării. Oamenii de afaceri români nu au pasivitatea lui Băsescu. Consultați de Cotidianul, aceștia îi oferă președintelui nenumărate soluții pentru ieșirea din criză.

„Nici eu, nici Guvernul, nici Banca Națională nu și-au propus să scoată țara din criză. Actuala criză este o criză globală și România este dependentă de ce se întâmplă la nivel global. Țările ori ies toate din criză, ori rămân toate în criză“, a declarat șeful statului la Luduș. Băsescu n-a menționat nimic spre exemplu de Polonia, țară care va avea în acest an o creștere economică de aproximativ 1%. Oamenii de afaceri consultați de Cotidianul nu cred că e sănătoasă atitudinea lui Traian Băsescu de a sta cu brațele încrucișate și de a aștepta trecerea crizei.

Bogdan Baltazar, analist financiar

Criza este un produs de import și vom ieși din criză doar importând efectele bune din UE, cum ar fi creșterea cererii lor de importuri, de investiții, iar atunci „ne vom simți mai confortabil“.

„Acum ceea ce putem face este să potențăm avantajele noastre comparative, cum ar fi faptul că suntem atractivi pentru investitori și vom mai fi mult timp de acum încolo. De aceea trebuie să adoptăm politici fiscale care să încurajeze investițiile, să simplificăm formalitățile pentru afaceri“, spune Bogdan Baltazar.

Cristian Pârvan, Asociația Oamenilor de Afaceri

Un prim pas ar fi, spune acesta, un buget care să se facă pe politici publice, pe programe care să poată fi măsurate. A doua modalitate este definirea clară a interesului statului de a antrena sectorul privat pe baza unei legi a parteneriatului public-privat. O lege clară asupra investițiilor pe care statul nu le poate face și unde este așteptat mediul privat nu există. Alte căi văzute de Pârvan sunt schemele de garantare în diferite sectoare „care în țările UE sunt în total 49, iar în România numai 2“. Fondurile de garantare ar putea privi serele, căci România importă inclusiv mărar, creșterea porcinelor, crearea energiei regenerabile etc. Cât privește transparența cheltuirii banilor publici, Pârvan spune că ar fi bine dacă administrațiile locale ar primi de la buget doar atâți bani cât au cheltuit în anul precedent prin contracte date prin licitații publice, pentru a fi sancționată astfel acordarea contractelor prin încredințare directă.

Gabriel Biriș, avocat Biriș-Goran

Măsurile privesc asigurarea stabilității veniturilor statului, spune acesta. Spre exemplu, trebuie eliminate diferitele forme de retribuire a angajaților (contracte neimpozitate) concomitent cu „plafonarea contribuțiilor angajatorului la, spre exemplu, 6.000 de lei“. Măsura ar aduce bani din impozitarea veniturilor nedeclarate, iar angajatorul persoanei plătite sub diferite forme până mai ieri îl va angaja fără să îi fie teamă că va plăti impozite uriașe pentru acesta. Biriș mai propune „clarificarea modului de plată a persoanelor fizice în cazul tranzacțiilor imobiliare, adică 35 de miliarde de euro plăți făcute de aceste persoane în ultimii trei ani“. Ultima măsură ține de simplificarea plăților TVA. „80% din forța de control verifică rambursările de TVA, iar schema ar permite redirecționarea acestora către alte controale.“

Cristian Burci, acționar IRS

Investițiile în infrastructură, fie că e vorba de căi ferate, drumuri, poduri, spitale, școli, pot absorbi forța de muncă ce ar trebui disponibilizată din sectorul bugetar. Cheltuielile cu personalul trebuie reduse după modelul sectorului privat. „Nu înțeleg de ce Guvernul nu face același lucru, căci situația nu e diferită față de privați“, spune Burci.

Cristian Sima, broker WBS

Președintele casei de brokeraj WBS România, Cristian Sima, spune că actualul guvern ar trebui să reducă impozitul pe salarii de la 16 la 2% pe de o parte, iar pe de altă parte să crească TVA de la 19 la 24%. „Prin reducerea impozitului pe salariu, Guvernul va lăsa populației mai mulți bani pentru consum, deci indirect va stimula și producția, iar angajatorii nu ar fi presați de o creștere a veniturilor de natură salarială. Pe de altă parte, prin creșterea TVA, statul nu ar pierde nici un ban la buget. Măsura pe care o propun eu nu este una inventată de mine, ci luată de Margaret Thatcher în anii 1979-1980 pentru a scoate Marea Britanie din criză. Nu văd de ce nu ar merge și la noi“, spune Sima.

Ovidiu Tender

Omul de afaceri Ovidiu Tender consideră că actualul guvern ar trebui să investească mai mulți bani în infrastructură. „Creșterea investițiilor în infrastructură are impact asupra întregii economii și ar fi o măsură bună pentru ieșirea din criză. Din păcate, sumele investite până acum sunt destul de mici pentru a mișca economia. Nu ar fi rău ca, în loc de 8 miliarde de euro, cât s-a anunțat că se va investi în acest an în infrastructură, la anul să se investească dublu, adică 15-16 miliarde de euro. De asemenea, cred că Guvernul ar trebui să-și plătească datoriile restante către firme pentru ca acestea la rândul lor să-și plătească furnizorii și angajații“, spune Ovidiu Tender.

Ion Negoiță, Confort Grup

O administrație a statului mai „suplă“ ar fi principala soluție de ieșire din criza economică, în opinia lui Ion Negoiță. O măsură propusă de omul de afaceri Ion Negoiță pentru ieșirea din criză este diminuarea cheltuielilor statului. „Chiar dacă sunt multe taxe și impozite, încasările la buget sunt egale cu cheltuielile cu administrația statului, așa ceva nu este posibil. Administrația ar trebui să fie mai suplă și compactă“, spune Ion Negoiță. O altă măsură pentru ieșirea din criză, dată de omul de afaceri, ar fi crearea de programe pentru creșterea productivității. Guvernul să facă anumite programe care să antreneze activități, dar și consumul, întrucât nu s-a făcut nimic în acest sens. Agricultura și turismul ar fi alte soluții pentru ieșirea din criză. „România are un pământ bun și cu toate astea doar 50% din terenuri sunt exploatate. De asemenea, turismul ar putea genera venituri serioase la buget, dar nu este posibil din cauza lipsei infrastructurii“, amintește Ion Negoiță. De asemenea, Ion Negoiță consideră că statul ar trebui să nu se mai implice în investiții, să lase investițiile în seama oamenilor de afaceri, iar statul să devină un arbitru care să vegheze asupra respectării legilor.

Ovidiu Nicolescu, CNIPMMR

Renunțarea la impozitul forfetar e o posibilă ieșire din criză a țării. Un prim set de măsuri anticriză, în opinia lui Ovidiu Nicolescu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mjlocii din România (CNIPMMR), ar fi eliminarea impozitului minim (n.r. - forfetar), scutirea de impozit a profitului reinvestit, precum și plata TVA la data încasării facturilor. De asemenea, reprezentantul CNIPMMR spune că ar trebui să se stabilească un termen de plată de maxim 30 de zile în contractele de achiziție publică, exemplificând Marea Britanie, care a stabilit și respectă un termen de plată de maxim zece zile în contracte de achiziție publică, precum și asigurarea unei proceduri eficace de combatere a plăților întârziate. „Reducerea substanțială a cheltuielilor bugetare de personal, precum și calculul și plata impozitului pe profitul anual să se facă la închiderea exercițiului financiar, și nu trimestrial cum este în prezent“, mai spune Ovidiu Nicolescu.

Marius Ghenea, Flamingo

Guvernul trebuie să reducă imediat, real și eficient, cheltuielile bugetare. „Executivul a anunțat tot felul de măsuri, de la cele simbolice, precum reducerea salariilor miniștrilor, până la altele mai consistente legate de reducerile de salarii și de personal din sfera bugetară, însă până acum nu am văzut materializarea acestor inițiative“, spune Marius Ghenea. În același timp trebuie stopată cheltuirea fără rost a banilor publici de diverse ministere și agenții. Totodată, el consideră că trebuie făcute investiții reale și imediate în infrastructură, singurele activități importante care pot să aibă efect anticiclic: creare de locuri de muncă, sume de bani pompate în economia reală, plus efectele benefice de termen lung. Potrivit omului de afaceri, o altă soluție ar fi acordarea perioadei de grație pentru plata creditelor și a taxelor în cazul companiilor aflate în dificultăți financiare. Nu în ultimul rând, Guvernul trebuie să aibă o abordare mult mai pragmatică legată de absorbția fondurilor structurale. „România încă nu beneficiază cu adevărat de aceste fonduri, care ar fi extrem de utile, mai ales într-o perioadă de criză financiară și economică“, conchide Ghenea.

Sorin Minea, Angst

Avem prea mulți bugetari, iar plata salariilor acestora depășește cu mult posibilitățile statului. Reducerea numărului de salariați din sectorul public este esențială“, ne-a declarat Sorin Minea. Potrivit lui, statul trebuie să-și canalizeze investițiile pe trei direcții strategice pentru România: turism, agricultură și industria alimentară. „În ceea ce privește industria alimentară, o măsură foarte bună ar fi reducerea TVA măcar până la 9%. 5% ar fi ideal. Astfel, ar fi scoasă la suprafață mare parte din industria neagră a alimentelor, care totalizează în acest moment 50% din piață“, potrivit omului de afaceri. (sursa:cotidianul)

Traian Băsescu și-a anunțat sâmbătă, la Sânnicolau Mare, candidatura la președinție

04.10.2009

Președintele Traian Băsescu a anunțat sâmbătă, la Sânnicolau Mare, că va candida la alegerile prezidențiale.

 "Îmi anunț candidatura în mod neplanificat, aici, la Sânnicolau Mare. Cel mai bun lucru este să faci lucruri la care nu te aștepți. Nu m-am așteptat să-mi anunț candidatura la Sânnicolau Mare", a precizat șeful statului. 

Președintele Traian Băsescu s-a aflat sâmbătă la Timișoara unde s-a întâlnit cu primarii din județ, cu directorii de instituții descentralizate și cu directorii de școli, în timpul căreia a făcut lobby noii legi a educației. Băsescu a avut o întâlnire, la Palatul Administrativ cu primarul Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu. traian basescu

"Aici, la Sânnicolau, va doresc o după-amiază plăcută și voi reveni la Sânnicolau Mare pentru ca de acum Sânnnicolau Mare pentru mine a devenit un loc important, locul în care președintele în funcție anunță ca va mai candida pentru un mandat", a spus Băsescu.

Traian Băsescu a declarat, că actualul Guvern poate funcționa și cu un număr înjumătățit de miniștri pentru că nu miniștrii sunt cei care "duc toată munca", ci aparatul din minister.  

Șeful statului a adăugat că aparatul birocratic este problema în sistemele bugetare, și nu corupția."Nu corupția mănâncă cea mai mare parte din banii dintr-un sistem, ci aparatul biroctratic al sistemului. Sunt zone în care trebuie să spunem stop proastei înțelegeri a autonomiei locale. În acest moment multe administrații locale cheltuiesc irațional, de multe ori, și apoi spun să dea Guvernul bani, " a spus Băsescu.

Șeful statului s-a referit și la sistemul sanitar despre care a spus că în anul 2000 avea alocat un miliard de euro de la bugetul de stat, iar în 2008 același sistem primea cinci miliarde de euro de la buget, însă calitatea serviciilor medicale nu s-a îmbunătățit de cinci ori.

Portretul lui Traian Băsescu, făcut de analiștii politici

Despre Traian Băsescu analiștii spun că are avantajul politicianului aflat deja în funcție, cu expunere mare în mass-media. Actualul președinte este văzut drept o persoană inteligentă care se adaptează repede situațiilor neprevăzute. De asemenea, are o putere deosebită asupra Guvernului. Băsescu are și un dezavantaj: criza și efectele ei îl pot costa și pe șeful statului la capitolul imagine. La asta se adaugă dezvăluirile legate de fiicele sale, dar și limbajul uneori dur.  (sursa:realitatea)

Băsescu nu are ac de cojocul crizei

04.10.2009

Președintele a spus, la Luduș, că singura soluție pentru ca România să iasă din criză este redresarea marilor economii externe, care să ne tragă și pe noi după ele. În același timp, Polonia, prin măsuri anticriză eficiente, va avea în acest an o creștere economică de peste 1%.

Președintele Traian Băsescu s-a arătat învins, ieri, de criza economică. Venit la Luduș, în Mureș, pentru a prezenta o „viziune a Guvernului cu privire la criză“, Traian Băsescu a recunoscut de fapt incapacitatea autorităților de a veni cu soluții. „Nici Guvernul, nici eu și nici BNR nu ne-am propus să scoatem țara din criză pentru că nu se poate. Este o criză globală, iar România este dependentă de ce se întâmplă la nivel global și pe piața europeană“, a declarat Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, autoritățile din România pot să stea cu mâinile în sân și să nu facă nimic că oricum soluția este undeva afară.

Potrivit președintelui, ieșirea din criză depinde de redresarea principalelor piețe de export ale României: Franța, Germania, Marea Britanie și Spania.

„România nu va trece la creștere economică pozitivă înaintea acestor țări, marile piețe de export ale României, pentru că de acolo ne-a intrat criza în casă“, a precizat președintele. Și totuși, statul vecin Polonia, prin măsuri anticriză, va reuși anul acesta să aibă creștere economică pozitivă, independent de evoluția din marile piețe vestice.

Totuși, Traian Băsescu a spuns că politica Executivului a început să dea roade. În altă ordine de idei, Guvernul mai face una-alta până vine salvarea de afară. Potrivit lui Băsescu, măsurile de diminuare a crizei luate de către Guvern și de BNR au fost menținerea cursului de schimb dintre leu și euro la un nivel rezonabil de 4,2-4,3, astfel încât exportatorii să fie încurajați să facă export în continuare, precum și finanțarea deficitului bugetar, ambele condiții justificând împrumutul de la FMI. El s-a referit la o ajustare apreciabilă a deficitului de cont curent, care a fost redus de la 13,5% în 2008 la 5,5% în momentul de față. Însă acest indicator s-a ameliorat datorită reducerii importurilor, nicidecum vreunei strategii guvernamentale.

„Specialiștii estimează că în trimestrul II al anului viitor vom relua creșterea economică pozitivă. Creșterea economică negativă se va reduce din trimestrul IV al acestui an“, a mai spus Traian Băsescu. (sursa:cotidianul)

Traian Basescu: Nu coruptia mananca cea mai mare parte din banii dintr-un sistem, ci aparatul biroctratic al sistemului

03.10.2009

Nu coruptia mananca cea mai mare parte din banii dintr-un sistem, ci aparatul birocratic al sistemului, a declarat sambata Traian Basescu, adaugand ca, in prezent, multe administratii locale cheltuiesc irational banii si ulterior cer fonduri de la Guvern.

Basescu i-a explicat primarului Timisoarei ca nu alocarea fondurilor de la nivel central la nivel local este problema, ci felul in care sunt folosite aceste fonduri.

"Daca va uitati la multe scoli ce achizitii au facut din banii alocati in ultimii doi - trei ani veti vedea ca este o problema si de management al resurselor. Sistemele bugetare inghit ele insele resurse si nu le lasa pentru obiectivele pentru care au fost alocate", a spus Basescu, citat de Mediafax.

Seful statului a adaugat ca aparatul biroctratic este problema in sistemele bugetare, si nu coruptia.

"Nu coruptia mananca cea mai mare parte din banii dintr-un sistem, ci aparatul biroctratic al sistemului. Sunt zone in care trebuie sa spunem stop proastei intelegeri a autonomiei locale. In acest moment multe administratii locale cheltuiesc irational, de multe ori, si apoi spun sa dea Guvernul bani, " a spus Basescu.

Seful statului s-a referit si la sistemul sanitar despre care a spus ca in anul 2000 avea alocat un miliard de euro de la bugetul de stat, iar in 2008 acelasi sistem primea cinci miliarde de euro de la buget, insa calitatea serviciilor medicale nu s-a inbunatatit de cinci ori. (sursa:hotnews)

Criza scade credibilitatea lui Traian Băsescu

29.09.2009

Declinul economic al României vine într-un moment nepotrivit pentru președintele Traian Băsescu, scrie publicația Financial Times. Chiar dacă această scădere va fi doar temporară, ea l-a decredibilizat deja pe șeful statului, deși Băsescu rămâne favorit în cursa prezidențială în care, "probabil", se va înscrie, arată sursa citată.

traian basescu"Personaj impulsiv și conflictual, Traian Băsescu și-a câștigat popularitatea pe plan intern și extern cu discursul său foarte sonor despre combaterea corupției. Dar, alături de o mare parte a clasei politice românești, el și-a pierdut credibilitatea după ce a insistat că România nu va fi afectată de criză și nu va avea nevoie de un împrumut de la FMI", scrie FT, care menționează că un președinte mai puțin impulsiv ar stabiliza România.

Descriind situația economică din România, cotidianul face referire la anumite indicii conform cărora Guvernul condus de Emil Boc are dificultăți în a-și achita facturile: "Micii întreprinzători se plâng de zelul inspectorilor fiscali în a colecta impozitele, în timp ce băncile susțin că micile afaceri sunt aduse în pragul falimentului de întârzierile mari în rambursarea TVA-ului - cu toate că Guvernul susține că un sistem computerizat .

... Și va prabusi leul

Pe de altă parte, un raport Economist Intelligence Unit arată că leul este în continuare vulnerabil la presiuni și s-ar pu­tea deprecia în cazul în care situația economică și politică s-ar deteriora "drama­tic" în următoarele luni. "Pe bază esti­mă­ri­lor privind ratele de echilibru, este posibil ca leul să fie în continuare în mod sem­nificativ supraevaluat. Posibilele probleme privind competitivitatea Ro­mâ­niei sunt formate din faptul că alte mo­nede din regiune s-au depreciat în ul­timul an.

Leul ar putea fi încă vulnerabil la presiuni în sensul deprecierii, în cazul în care situația economică și politică s-ar deteriora dramatic în următoarele luni", scriu analiștii EIU. Documentul arată că posibilitatea unui conflict în interiorul Guvernului este "mare", având în vedere posibila diferență dintre PD-L și PSD în privința politicii economice și reformei judiciare. (sursa:jurnalul)

Traian Băsescu și-ar putea lansa candidatura pe 10 octombrie

26.09.2009

Traian Băsescu și-ar putea lansa candidatura la alegerile prezidențiale, pe 10 octombrie, la Sala Palatului, susțin surse citate de Gardianul. Atunci este programata Conferinta Nationala a PD-L. Din acest motiv, un congres al stomatologilor a fost scurtat cu o zi.

traian basescuSorin Oprescu se pregateste si el sa faca marele anunț. Sâmbătă el este la Calarasi, unde testeaza terenul. Mircea Geoană și Crin Antonescu sunt deja în precampanie, și bat țara în lung și în lat. Politicienii se gândesc acum să prevină fraudele electorale, puse la cale de contracandidați. Un prim semnal în acest sens a fost dat chiar de ministrul de Interne, Dan Nica.

Acesta a susținut vineri că deține informații conform cărora nu mai există niciun autocar liber de închiriat în perioada 22 noiembrie și 6 decembrie. În opinia ministrului Internelor , fie românii se pregătesc fie pentru turism la mănăstiri, fie "cineva s-a hotărât să organizeze turism electoral". Dan Nica a fost convocat sâmbătă de către premierul Emil Boc la Palatul Victoria pentru a-i solicita explicații cu privire la această situație. (sursa:antena3)

Traian Băsescu propune un referendum pentru Parlament unicameral și maximum 300 de aleși

24.09.2009

Președintele propune un referendum pentru Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari chiar în ziua alegerilor prezidențiale. Președintele a explicat că un Parlament mai mic ar determina reducerea corupției.

Potrivit NewsIn, scrisoarea președintelui despre referendum a ajuns la ambele Camere ale Parlamentului. Scrisoarea urmează să se discute într-o ședință a Birourilor Permanente reunite.
traian basescu
"Avizul este necesar pentru organizarea unui referendum național prin care să consultam poporul cu privire la două aspecte: reducerea la un Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la maxim 300", a anunțat președintele Traian Băsescu.

Potrivit procedurilor parlamentare și constituționale, odată propus referendumul de către șeful statului, nimeni nu poate modifica data sau tema acestui demers. Practic, Parlamentul trebuie să ia act de solicitarea președintelui, iar, mai apoi, Guvernul trebuie să se ocupe de organizarea referendumului.

Băsescu spune că a ales calea referendumului pentru că nu a găsit înțelegere la partide

Președintele Traian Băsescu susține că organizarea unui referendum este singura soluție pe care o putea adopta pentru a-și ține promisiunile de la începutul mandatului, care vizau modernizarea statului, având în vedere că nu a găsit înțelegere la clasa politică pentru revizuirea Constituției.

Șeful statului a anunțat joi că s-a adresat președinților celor două Camere ale Parlamentului, solicitându-le avizul "pentru a continua reforma statului". "Avizul este necesar în vederea organizării unui referendum național prin care să consultăm poporul, poporul suvern, așa cum este descris de Constituție, cu privire la două aspecte. Primul este reducerea la un Parlament unicameral, iar al doilea aspect reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, România având în momentul de față un Parlament cu 471 de parlamentari", a anunțat președintele, la puțin timp după ce moțiunea de cenzură care viza una dintre legile pe care Guvernul Boc și-a angajat răspunderea a fost respinsă prin vot.

"Această măsură este singurul lucru pe care îl puteam face pentru a-mi ține promisiunile de la începutul mandatului, care vizau modernizarea statului. Atâta timp cât n-am găsit înțelegere, așa cum am găsit în alte situații la clasa politică pentru a începe un proces de revizuire a Constituției am obligația să-mi continui demersul, recurgând la mijloace constituționale, legale, și, în acest fel, să mă adresez poporului", a explicat președintele gestul de a convoca un referendum național.

Băsescu a arătat că a avut în 2005 angajamentul partidelor că vor activa comisia pentru revizuirea Constituției, însă "niciun partid nu s-a ținut de cuvânt", iar acest lucru s-a repetat și cu noua Coaliție de guvernare. "De această dată cu partidele care formează marea coaliție, au promis că vor activa comisia în Parlament, n-au făcut-o, și atunci singura soluție pentru a împinge lucrurile înainte este consultarea poporului, organizarea unui referendum", a explicat șeful statului.

Președintele propune ca referendumul să se desfășoare odată cu alegerile prezidențiale, pentru a reduce costurile unui astfel de demers.

Argumentele pe care le-a adus șeful statului pentru un Parlament unicameral, cu maxim 300 de parlamentari, se referă la eficiența unui astfel de for legislativ,la costurile mai reduse, dar și la reducerea corupției.

"Primul și cel mai important avantaj ar fi acela că decizia în Parlament s-ar lua mult mai ușor, iar Parlamentul ar deveni mult mai eficient. În același timp, cheltuielile de funcționare a statului s-ar reduce în mod rezonabil", a spus Băsescu. Șeful statului a reiterat un alt agrument, prezentat și în Parlament cu ocazia mesajului în care a făcut bilanțul mandatului său și anume după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona România va avea o a doua cameră în Parlamentul European, deoarece forul de la Bruxelles și Parlamentul Național vor conlucra mult mai strâns.

"Un parlament unicameral ar răspunde mult mai rapid consultărilor pe care PE le va face cu parlamentele naționale, iar din acest punct de vedere ați văzut probabil performanța Parlamentului României, care în trei ani n-a trimis niciun punct de vedere cu privire la directivele adoptate de PE, deși a fost invitat s-o facă", a arătat Băsescu.

De asemenea, a spus șeful statului un Parlament unicameral cu un număr mai mic de parlamentari ar fi și un element de reducere a corupției. "Mai puțini politicieni de rang înalt care fac trafic de influență. Spun acest lucru fără să acuz pe cineva, dar riscul de trafic de influență este mai mic dacă de la 471 de parlamentari vor fi maxim 300", a subliniat președintele, arătând că, de asemenea, 300 de parlamentari ar însemna și o clasă a privilegiaților cu venituri speciale mai redusă.

Șeful statului a salutat măsurile luate de Guvern în ultima perioadă cu privire la modernizarea României și reducerea cheltuielilor bugetare, dar a arătat în același timp că reforma nu trebuie să se oprească în acest punct. "În mod categoric, ceea ce a făcut Guvernul prin asumarea răspunderii pe aceste legi care reformează sisteme din România nu este suficient. Este doar un început de reformare a statului, iar statul trebuie să fie în ansamblul lui parte a procesului de reformă. Trebuie să facem mai mult pentru ca banii publici să ajungă în programele de dezvoltare și nu să fie consumate de un aparat de stat bugetofag", a susținut președintele.

Traian Băsescu a trasat două "comandamente fundamentale", care să urmeze procesului asumării răspunderii de către Guvern pentru cele trei legi: continuarea reformării statului si reducerea cheltuielilor de funcționare a statului. (sursa:money)

Ce castiga si ce pierde Traian Basescu din "razboiul drogurilor"

24.09.2009

Pana sa se incheie prezentarea raportului despre inechitati sociale in Romania al comisiei pentru analiza riscurilor demografice, site-urile de informatii vuiau despre neasteptata propunere din raport potrivit careia prostitutia ar trebui legalizata, iar consumul de droguri dezincriminat.

Presedintele Traian Basescu, care in urma cu cinci ani a declarat cu nonsalanta in timpul unei vizite electorale ca unul dintre cinci romani este homosexual (ca apoi sa admita ca a facut o estimare eronata), a declarat marti ca isi asuma in integralitate raportul, deci inclusiv cele doua masuri ultraliberale, care nu isi gasesc corespondent in multe tari din UE.

 Cele doua propuneri de marti au fost catalogate drept curajoase de o parte a comentatorilor, de vreme ce intra in contradictie cu preceptele crestine, asumate de grupul popularilor europeni, din care face parte si seful statului. Din aceasta perspectiva, profesorul Daniel Barbu vede dezbaterea ca fiind "ridicola". "Declaratia de marti a fost ridicola pentru un presedinte care se pretinde a fi de centru-dreapta conservator, ca si reactiile negative care au venit de la Partidul National Liberal", considera profesorul Daniel Barbu. "Toata dezbaterea e ridicola", a intarit el.

Liberalii l-au acuzat pe seful statului ca a lansat special in dezbatere aceste teme pentru a profita electoral de pe urma tinerilor care vor legalizarea marijuanei. In discutiile de ieri a fost amintita si declaratia Elenei Basescu, fiica cea mica a presedintelui, care a spus ca este pentru legalizarea drogurilor usoare.

Poate pierde presedintele Basescu puncte de la electoratul sau daca sustine propuneri ultraliberale? "Nu", adauga Daniel Barbu. "Electoratul sau o sa creada explicatiile ulterioare care vor veni de la Basescu, ca a fost citat gresit, ca si in cazul declaratiei cu homosexualii de acum 5 ani." "Nu cred nici ca va castiga, nici ca va pierde puncte, pentru ca in acest moment opiniile alegatorilor sunt deja formate si nu mai pot fi influentate", a mai spus el.

Nu se mai vorbeste despre FMI

Profesorul Stelian Tanase spune ca un prim efect ale acestor propuneri a fost ca nu s-a mai discutat despre situatia economica dramatica si despre faptul ca pentru prima data in istorie, banii de la FMI care au intrat in conturile Romaniei marti vor merge catre salarii si pensii. "Nu se poate vorbi de pierderi de voturi sau castiguri pentru presedintele Basescu, poate fi un castig doar in sensul in care nu se mai vorbeste despre dezastrul din economie, ci despre prostitutie si droguri", spune Tanase.

Presedintia regreta dezbaterile amplificate despre prostitutie si droguri

Presedintia a reactionat destul de moale la valul de critici nascut dupa prezentarea raportului, afirmand, intr-un comunicat de presa, ca dezbaterea raportului Comisiei pentru demografie a fost distorsionata mediatic prin "focalizarea excesiva" asupra recomandarilor de dezincriminare a consumului de droguri si de legalizare a sexului comercial, ceea ce a umbrit amplitudinea problemelor mentionate in document. "Aceste probleme sunt grave (...) insa focalizarea excesiva pe aceste doua aspecte umbreste amplitudinea problemelor de natura sociala semnalate in raport, pentru a caror rezolvare este necesara o larga dezbatere", se arata in comunicat. (sursa:ziarul financiar)

Traian Basescu: Nu stiu daca voi candida

16.09.2009

Presedintele Traian Basescu, a declarat miercuri seara, la TVR, ca nu "stie daca va mai candida", explicand ca unul dintre motivele pentru care umbla mult in tara este sa-si dea seama daca mai poate candida inca o data". Seful statului a mentionat si cateva greseli ale mandatului sau: lipsa de tact in relatia cu Parlamentul si cu Guvernul, anuntul privind demisia in cinci minute daca va fi suspendat si promulgarea legii de majorare a salariilor profesorilor.

traian basescu"Relatiile mele cu Sorin Rosca Stanescu s-au rupt in momentul in care mi-a cerut o interventie in justitie in favoarea domnului Patriciu; nu pot proba, este cuvantul meu impotriva cuvantului dansului", a declarat presedintele referindu-se la sistemul ticalosit.

"Sistemul ticalosit mai exista si astazi, dar deosebirea dintre 2000-2004 este ca acum sistemul ticalosit este in cea mai mare parte la suprafata", a subliniat acesta.

Presedintele Traian Basescu a sustinut, marti, un discurs de peste o ora si jumatate in fata Parlamentului, dupa ce Executivul si-a asumat raspunderea pe trei pachete legislative controversate: legile educatiei, ale salarizarii unice si restructurarii agentiilor guvernamentale. Seful statului a facut un bilant al celor 5 ani de guvernare si a trasat o parte din obiectivele Romaniei in perioada urmatoare.

Surse apropiate de palatul Cotroceni sustin ca o cauza a discursului extrem de lung si tern al presedintelui Basescu ar fi faptul ca aceasta a fost ultima ocazie pentru un bilant al primului mandat, el urmind sa-si anunte candidatura "in citeva zile". (sursa:hotnews)

Traian Băsescu a încheiat asumarea răspunderii Guvernului în Parlament cu un fâs triumfal

15.09.2009

Președintele României, Traian Băsescu, a lăudat guvernul condus de liderul PDL, pentru „curajul“ asumării răspunderii pe legi a căror valoare îndoielnică o recunoaște, spunând că sunt „perfectibile“. Șeful statului român s-a răfuit cu clasa politică, cu judecătorii și cu oamenii de afaceri care nu-i sunt pe plac. În plus, într-un „bilanț al mandatului de cinci ani“ s-a lăudat cu realizări ale Guvernului.

traian basescuTraian Băsescu nu a scăpat prilejul, luni, în Mesajul adresat Parlamentului României de a lăuda guvernul condus de Emil Boc pentru cele trei legi față de care și-a asumat răspunderea: „Este o zi importantă pentru România și un examen de maturitate pentru clasa politică: Guvernul și-a asumat răspunderea pentru trei legi care vor schimba funcționarea statului“.

În opinia președintelui României, „este o schimbare radicală, de care România are nevoie și pe care românii o așteaptă de mulți ani“. Șeful statului nu a ezitat să-și arate simpatia față de gestul asumării răspunderii: „Salut curajul coaliției de guvernare de a-și asuma răspunderea pe niște pachete de legi importante“.

Traian Băsescu a dat asigurări că „poate pentru mulți politicieni sau oameni de afaceri care aveau probleme cu instituțiile statului nu am fost președintele pe care îl doreau“.

Președintele României s-a lăudat, mai apoi, cu roadele muncii guvernului și cu eforturile mediului de afaceri: „În patru din cei cinci ani de mandat al meu a existat o creștere economică fără precedent“.

Șeful statului a atacat, mai apoi, guvernarea PSD de până în 2004, cu care astăzi însă PDL se aliază: „În urmă cu cinci ani, în economia românească munca nu era încurajată.

Am convingerea că introducerea cotei unice de impozitare de 16%, pe care am susținut-o din prima zi, a mandatului meu, a avut un rol esențial în îmbunătățirea nivelului de trai al românilor“.

Traian Băsescu a plusat, lăudându-se singur: „În urma mandatului meu, România este membră cu drepturi depline în UE, autoritățile judiciare nu mai au rețineri în judecarea unor miniștri, presa își ia atâta libertate câtă vrea, adevărul despre crimele comunismului a fost făcut public, românii nu mai votează liste pentru Parlamentul României, Marea Neagră, Dunărea, Nabucco au devenit oficial proiecte europene, președintele românilor nu a făcut nici un fel de compromisuri, avem o pensie minimă garantată și pentru cei care nu au contribuit la sistemul de pensii“.

Printre nerealizările mandatului său, președintele României a amintit doar câteva: „Faptul că nu s-a realizat reforma constituțională, nu a fost acuzat nici un înalt demnitar, partenerii europeni nu au încredere în sistemul judiciar din România“.  (sursa:cotidianul)

PD-L a strans primul milion de euro pentru independentul Basescu

09.09.2009

Filialele democrat-liberale au trimis la centru câte 20.000 de euro, prima transa din cotizatia pentru campania lui Traian Basescu. Liderii PD-L spun ca milionul strâns în prima saptamâna este doar "maruntisul" pentru pornirea motoarelor

traian basescuTraian Basescu ar putea candida pentru Cotroceni ca independent sustinut de o platforma politico-civica cladita în jurul PD-L.

Democrat-liberalii au rezolvat ultimele probleme legale pentru a-i permite unui candidat sa concureze pentru Cotroceni sprijinit de un partid si pentru a avea, astfel, reprezentanti disciplinati în toate sectiile de votare. De asemenea, au dat dispozitie filialelor sa trimita la centru avansul pentru campania lui Basescu: 40.000 de euro per organizatie, platibili în doua transe. Pâna ieri seara, aproape toti liderii locali trimisesera prima transa, astfel încât PD-L a strâns primul milion de euro. "Un maruntis", dupa cum se exprimau liderii de la centru, bun sa porneasca motoarele campaniei, sa cumpere pixuri si brichete promotionale, dar total insuficient pentru o campanie prezidentiala care s-ar ridica la 40-50 de milioane de euro, dupa cum auzisera cei "de la PSD".

"Nu mai avem timp"

Întârzierea cu care presedintele Traian Basescu îsi anunta candidatura încurca planurile de campanie ale PD-L. Liderii democrat-liberali spun ca sunt în întârziere cu tiparirea afiselor si cumpararea materialelor promotionale. De formula în care va candida Basescu - sub sigla PD-L sau sustinut de o platforma la care sa adere mici partide, personalitati politice din alte formatiuni, gen Constantin Simirad, si lideri ai asa-numitei societati civile - depinde felul în care vor arata aceste materiale, vitale în campania electorala. În Partidul Democrat-Liberal, nimeni nu îsi pune problema ca seful statului nu se va înscrie în cursa pentru Cotroceni.

"Nu numai ca n-avem bani la partid, dar acum nici timp nu mai avem sa le tiparim si sa comandam sepci, tricouri, geci sau pelerine", ne-a declarat un vicepresedinte al PD-L. Panica din Modrogan este cu atât mai mare cu cât din tabara adversa vin informatii alarmante: PSD ar fi comandat deja, din China, 24 de milioane de obiecte promotionale electorale, pe care ar fi dat în jur de 20 de milioane de euro. "Ar fi bine sa avem atâtea resurse", a râs Mircea Geoana, candidatul PSD, ironizând ieri informatiile furnizate de liderii PD-L. (sursa:gandul)

La Costesti, Maria Basescu s-a îmbracat cu o fusta tiganeasca primita de la Luminita Cioaba

09.09.2009

Maria Basescu, sotia presedintelui Traian Basescu, s-a îmbracat cu o fusta tiganeasca si si-a pus pe umar un batic colorat, primite la Festivalul romilor de la Costesti, de la Luminita Cioaba, sora autointitulatului rege al rromilor, Florin Cioaba.

maria basescu

Sotia presedintelui a primit de la Luminita Cioaba o fusta lunga, plisata, si un batic înflorat si colorat, pe care le-a îmbracat pe scena, purtându-le timp de câteva minute.

De asemenea, Maria Basescu a primit de la un lider al romilor o mahmudea, "ca sa-i poarte noroc", fiind, totodata, asaltata de zeci de femei care au îmbratisat-o si au pupat-o.

La rândul sau, seful statului a primit o serie de cadouri de la Florin Cioaba , cu care a si discutat, de altfel, timp de câteva minute, în cortul pe care acesta îl avea amenajat pe dealul pe care are loc festivalul rromilor si unde presedintele a mers pe jos prin multime, fiind asaltat de rromi.

Dupa întrevederea cu Cioaba, Traian Basescu a asistat la un spectacol de dansuri si muzica tiganeasca, fiind luat la un moment dat de câtiva tineri si dus pe scena, unde a dansat alaturi de ei.

La finalul spectacolului, atât Basescu, cât si Cioaba s-au adresat multimii, regele rromilor multumindu-i presedintelui pentru prezenta sa la aceasta sarbatoare. Cioaba a spus ca în cei 40 de ani, de când se desfasoara festivalul de la Costesti, Traian Basescu este primul presedinte care vine la aceasta sarbatoare.

Cioaba le-a spus rromilor ca acest lucru demonstreza ca Traian Basescu "este un presedinte alaturi de popor, care nu îi discrimineaza pe rromi".

Click AICI pentru filmul cu Traian Si Maria Basescu la Costesti (sursa:mediafax)

Basescu face apel la intelepciune si responsabilitate

Presedintele Traian Basescu a adresat, duminica(06.09.2009), partidelor care compun coalitia de guvernare, un apel la intelepciune si responsabilitate, solicitându-le sa puna in centrul actiunii lor problemele reale ale cetatenilor si mai putin pregatirile pentru campania electorala.

traian basescu

"Seful statului considera ca spirala atacurilor reciproce poate afecta grav actul de guvernare prin blocarea comunicarii între cele doua formatiuni politice".

"Presedintele reaminteste ca aceasta coalitie care grupeaza partide cu orientari doctrinare diferite a fost formata pentru doua obiective majore: adoptarea masurilor de reforma de care România are nevoie si diminuarea efectelor crizei economice", se arata într-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

 

Basescu: tinerii cand ajung pe piata muncii sunt nepregatiti datorita sistemului de educatie romanesc

Presedintele Traian Basescu a declarat in cadrul Congresului Cadrelor Didactice, ca sistemul de educatie romanesc se afla in criza.

Seful statului a precizat ca este un sustinator fara rezerve al unei refome profunde a sistemului de educatie, precizand ca "munca de trei ani a unei comisii complet depolitizate, condusa de Mircea Miclea, reprezinta ceea ce in momentul de fata se putea realiza mai bun, tinand cont si de realitatile Romaniei".basescu vordeste despre criza sistemului de educatie romanesc

Traian Basescu a aratat ca propunerile comisiei Miclea sunt propuneri care trebuie realizate treptat, in cazul in care se vor transforma in legi, si a mentionat ca propunerile lansate de aceasta comisie s-au inspirat major din sistemele performante din lume.

Criza in care se afla sistemul de educatie romanesc se vede la sfarsitul fiecarui ciclu major de invatamant, momentul in care tinerii iesiti din scoala se duc spre piata muncii.

"Prea multi tineri nu reusesc sa dobandeasca o pregatire pentru un loc performant pe piata muncii, iar acest lucru este ilustrat si de diagnosticul pus de comisia prezindentiala si de evaluarile sistemului international", a mai declarat Basescu, dand ca exemplu faptul ca nicio universitate din Romania nu se afla in topul 500 din lume, iar testele internationale pentru invatamantul preuniversitar arata o depreciere de la an la an a sistemului de educatie.

"Asta nu ne poate indrepta decat spre ideea ca avem nevoie de o schimbare profunda, care sa aseze tanarul in centrul sistemului, care sa imparta echitabil responsabilitatea intre elev, dascal, familie,societate, care sa fie cuantificat pe etape, cu repercusiuni", a mai afirmat seful statului. (sursa:mediafax)

 Basescu, la masa cu interlopii

Doar o ora i-a fost de ajuns presedintelui Traian Băsescu ca sa ia pulsul Băilestiului, la cea de-a IX-a editie a zilelor orasului si a II-a a manifestarilor omagiale „Acasa la nea Marin”.

Timp suficient sa schimbe cateva cuvinte cu primarii PDL si cu doi-trei edili PSD strecurati la masa la care stateau si cativa controversati „oameni de afaceri” din Banie. traian basescu la masa cu interlopii

Dupa zece minute, atat au avut la dispozitie jurnalistii sa adreseze intrebari presedintelui fiind apoi poftiti afara, inauntru au ramas primarii si cateva persoane apropiate de lumea interlopa: Gigi Netoiu, Doru Petrescu (zis Doru Magaru), controversatul George Ilinca si altii „din anturajul lui Netoiu din Capitala”.

Ce daca sunt interlopi? Ei au venit in calitate de investitori in Dolj”, a precizat unul dintre primarii PSD, care nu a stiut sa spuna si cine i-a invitat la masa.

Netoiu are o ferma de cateva mii de hectare in comuna Cetate, iar Doru Magaru, cap al lumii interlope din Craiova, „frate” al raposatului Caiac, are o fabrica ce produce incaltaminte pentru Prada. (sursa:evz)

Basescu s-a prins in hora cu aromanii din Dobrogea

Presedintele Basescu a participat, duminica (30 august 2009), in localitatea tulceana Stejaru, la cea de-a sasea editie a sarbatorii locale "Bati Cambana" a comunitatii aromane, prilej cu care si-a exprimat speranta ca in perioada urmatoare se vor acorda despagubiri acestei etnii pentru aurul confiscat de comunisti, transmite NewsIn.traian basescu la tulcea

"V-ati vandut oile, ati obtinut aur, aurul vi l-a confiscat regimul comunist. Ceea ce a facut din dumneavoastra unii dintre cei mai inversunati dusmani ai comunismului de pana la 1989. Sa speram ca se vor gasi reparatiile in timpul urmator, dar dincolo de asta am vrut sa stiti ca nu am venit la dumneavoastra fara sa am minimul de bun-simt de a citi ceva despre dumneavoastra", a declarat seful statului. 

"In 1856, stramosii de astazi ai parintilor vostri, dragi copii, traiau undeva in Muntii Epirului, intr-o localitate numita Gramustea. 20 de ani mai tarziu, in 1876, localitatea a fost distrusa de musulmanii din Albania si Macedonia si atunci, stramosii dumneavoastra s-au refugiat undeva langa Salonic, pe ambii versanti ai muntilor. A venit insa Razboiul Balcanic in 1913 si in urma acestui razboi, o parte din neamul dumneavoastra a ramas in Grecia si o alta parte in Bulgaria, fiind impartit de frontiera trasata in urma Razboiului Balcanic", a relatat seful statului.

Traian Basescu a mai spus ca stramosii aromanilor au mai avut de suferit si in urma intelegerii dintre Romania, Grecia si Bulgaria, cand s-a stabilit sa se faca schimbul de populatie. "Atunci stramosii dumneavoastra au fost trimisi undeva in Baragan, dar nu le-a placut, nu puteau sa isi creasca oile, si au venit in Dobrogea in urma stramutarii bulgarilor in Cadrilaterul pe care Romania l-a pierdut in 1940 si s-au asezat, pe aceste locuri, Stejarul si Vasile Alecsandri. Istoria dumneavoastra este una care a fost scrisa cu multa durere de stramosii dumneavoastra", a mai aratat presedintele.

Dupa discurs, Traian Basescu a intrat in hora cu localnicii, a vorbit despre traditiile si obiceiurile aromanilor si a stat timp de cateva minute la masa cu oficialitatile locale. Este a doua vizita a presedintelui in judetul Tulcea in ultimele doua saptamani. Vizita nu a durat mai mult de o ora. (sursa:ziua)

Basescu ii da replica Madonnei

La Festivalul  Romani Kultura  de la Sinaia,  presedintele a  declarat ca in Romania  nu exista o politica de discriminare

basescu raspunde madonnei

a romilor, transmite Realitatea TV.

Seful statului a facut aceasta declaratie dupa ce a fost intrebat cum comenteaza incidentul de la concertul Madonnei, cand artista a fost huiduita dupa ce a spus ca a aflat ca romii din Estul Europei sunt discriminati.

Traian Basescu a admis ca exista unele probleme, dand drept exemplu cazurile de conflicte dintre romi si comunitatile de maghiari sau romani din diferite zone.  (sursa:gardianul)

 

Sorin Rosca Stanescu ii acuza pe fratii Basescu de implicare intr-o operatiune ultrasecreta cu explozibil catre organizatii teroriste

sorin rosca stanescuJurnalistul Sorin Rosca Stanescu scoate la iveala pe blogul personal o afacere care ii are in centru inca o data pe fratii Traian si Mircea Basescu, pe care ii acuza ca sunt implicati in traficul unei cantitati de munitie si explozibil catre asociatii teroriste din Africa.

"Unul a facut, iar celalalt a acoperit", spune jurnalistul, care arata ca a avut acces la unele informatii si la unele documente strict secrete. (sursa:presaonline)

Mai exact este vorba despre un transport de explozibil si munitie din Thailanda care ar fi trebuit sa ajunga la o unitate militara din Babeni, judetul Valcea, unde ar fi trebuit sa fie distrusa. Totusi, jurnalistul spune ca operatiunea de distrugere nu a mai avut loc, iar Mircea Basescu este cel care ar fi facilitat transportul armanentului spre Valcea, apoi cu un vapor catre statele din Africa, unde ar fi urmat sa fie folosite in operatiuni ale Hezbollah.

Acuzatiile pe care jurnalistul i le aduce presedintelui Traian Basescu sunt ca ar fi ajutat la ascunderea scandalului si a dispus retinerea sefului Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, Cornel Serban, sub pretextul implicarii in scandalul Puiu Popoviciu. De asemenea, au fost demise si alte persoane din Armata care cunoasteau amanunte din aceasta operatiune, folosindu-se de un alt asa-zis scandal – cel al furtului armelor de la Ciorogarla. Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu mai spune ca Interpol Belgia a intrat deja pe fir si se intereaseaza de traseul a 12 milioane de euro, care ar fi reprezentat o parte din castig.

"Fiind vorba de implicarea sefului statului roman, am mai multa incredere in colegii de breasla decat in institutiile statului, care se afla sub controlul acestuia. Daca as fi continuat de unul singur, completarea documentarii ar fi fost mult mai dificila. Doresc, chiar daca este vorba de presedintele Romaniei, sa scot acest caz de sub incidenta luptei politice", mai spune Stanescu care sustine ca nu-si va dezvalui niciodata sursele. (sursa:politico)

Basescu spune ca unii politicieni desfasoara o campanie de discreditare a unor institutii ale statului

 Administratia Prezidentiala a transmis precizari pe tema "speculatiilor privind transporturi ilegale de armament si legaturi cu organizatii teroriste", potrivit carora unii politicieni si persoane asociate acestora "desfasoara o campanie de discreditare sistematica a unor institutii ale statului".

presedintele romaniei traian basescu"Presedintele Traian Basescu ii asigura pe romani ca institutiile statului au capacitatea de a gestiona problemele care tin de siguranta nationala. Presedintele Romaniei a fost informat de institutiile statului cu privire la speculatiile fara legatura cu realitatea lansate in aceste zile", se mai precizeaza in comunicatul Administratiei Prezidentiale remis astazi.

(sursa:realitatea)

Basescu a constatat ca in ultimele zile unii politicieni desfasoara o campanie de discreditare sistematica a unor institutii si va explica la momentul oportun ce este in spatele "manipularii politico-mediatice care vizeaza discreditarea ".(sursa:stirileprotv)

 

Comentarii

până acum sunt 5 comentarii

aveți nevoie de un împrumut? dacă da, se aplică acum E-mail: elijahloanfirm@outlook.com

Postat de elijah roland Tuesday, 14.06.2016 @ 11:58am | #5

aveți nevoie de un împrumut? se aplică acum (elijahloanfirm@outlook.com)

Postat de elijah roland Tuesday, 14.06.2016 @ 11:56am | #4

Buna ziua , cum pot afla adresa de mail sau a cabinetului d-lui Voropchevici . Va multumesc deosebit , Cristian . Contact la carstea2007@gmail.com .

Postat de Cristian-George Carstea Monday, 23.05.2011 @ 19:18pm | #3

Draga d_le presedinte, renunta te asteptam chiar de azi acasa la malul marii sa pescuim sa ne hranim, si adu si pe Urban ca e bun de caine de paza, are atata vehementa , ma intreb unde isi ascunde svastica.

Postat de tanase vasilica Thursday, 3.06.2010 @ 16:57pm | #2

"momentul oportun" fiind cand?...apropierea alegerilor

Postat de Ionut Thursday, 27.08.2009 @ 14:45pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]